Jurnalul.ro Ştiri Observator Taximetrist din Capitală, tâlhărit de un client pe care l-a luat din Centrul Vechi

Taximetrist din Capitală, tâlhărit de un client pe care l-a luat din Centrul Vechi

de Redacția Jurnalul    |   

Un șofer de taxi a fost tâlhărit în Capitală de un client pe care l-a luat din Centrul Vechi. Agresorul a fost prins de polițiști, el fiind cunoscut pentru mai multe infracțiuni comise.

Poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Poliție pentru Centrul Vechi au reținut un tânăr, în vârstă de 21 de ani, cercetat într-un dosar penal de tâlhărie calificată.

„La data de 2 ianuarie 2024, Serviciul de Poliție pentru Centrul Vechi a fost sesizat, prin sistem 112, de către un bărbat, șofer al unei companii de taximetrie, cu privire la faptul că, în jurul orei 04.30, în timp ce se afla în autoturismul staționat la o intersecție din Sectorul 3, pasagerul acestuia i-ar fi sustras un portofel, în care se aflau 5.000 de lei, iar pentru a-și asigura scăparea, ar fi folosit forța fizică”, spun polițiștii din Capitală.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că agresorul este un tânăr în vârstă de 20 de ani, cunoscut pentru mai multe infracțiuni.

Tânărul a fost depistat într-o localitate din județul Ilfov și a fost condus la audieri, iar în probatoriului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Politie pentru Centrul Vechi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: taximetrist talharit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri