Show-urile culinare nu se urmăresc niciodată pe stomacul gol și asta pentru că e deosebit de dificil să faci față tuturor preparatelor pe care le vezi la televizor. Fiecare dintre telespectatori ar vrea să guste din farfuriile sofisticate pregătite de concurenții competițiilor culinare. Acest lucru va fi posibil odată cu marea finală „Chefi la cuțite”. Marți, 7 iunie, când Antena 1 va difuza ultima ediție a acestui sezon, telespectatorii au șansa de a se trezi la ușa lor cu unul dintre chefi și de a primi preparatele pe care tocmai le văd la televizor. Înscrierile pentru campania Chef Delivery se fac pe site-ul chefilacutite.a1.ro. În perioada 24 mai-2 iunie, telespectatorii trebuie să răspundă la trei întrebări legate de emisiune și să facă o scurtă descriere a show- ului. Cele mai bune și mai amuzante șase răspunsuri vor fi premiate. „Până și mie, atunci când urmăresc emisiunea, mi se face foarte poftă. Prietenii și cunoscuții mă întreabă tot timpul cum e mâncarea pe care noi o gustăm și îmi spun că tare ar vrea să fie în locul nostru. Ei bine, de data asta vor avea ocazia. Marți, 7 iunie, venim la ei acasă cu cele trei preparate gătite în finală”, a declarat chef Sorin Bontea.