Doi hoți au fost prinși în flagrant, luni noaptea, în timp ce încercau să spargă sediul Trezoreriei situat în zona Gării CFR din Constanța.
Potrivit societății de pază și protecție Zip Escort, alarma s-a declanșat la ora 01.23, iar un echipaj de intervenție a ajuns în zonă la numai un minute, împreună cu alte două mașini ale companiei.
Astfel, agenții de pază i-au prins în flagrant pe cei doi suspecți care încercau să iasă pe o scară, printr-o fereastră pe care o spărseseră pentru a intra.
Unul dintre hoți a fost prins și imobilizat de agenți până la sosirea Poliției, în timp ce complicele acestuia a reușit să fugă.
Polițiștii constănțeni au deschis o anchetă.
Sursa: reporterntv.ro