Producția se înscrie în programul „Laborator”, care cuprinde proiecte inițiate de actorii Naționalului ieșean din dorința de a cerceta, de a găsi noi resorturi interioare de inspirație și creație, într-un proces de lucru care îi pune în centrul atenției, ca nucleu al spectacolului teatral.
Teodor Corban: „După ce am citit textul piesei Nunzio, care mi-a plăcut, am aflat lucruri care mi-au plăcut și mai mult, m-au stârnit și m-au provocat. Spiro Scimone e actor la bază (oh, ce expresie comunistă!) și regizor. Ador piesele (bune), scrise de actori sau de cei care au călcat pe scândura scenei. Îl simt de-al nostru, e plămădit din același aluat de frământări actoricești ca și mine. Pentru mine nu e sicilian, e de undeva din Pașcani sau Făurei, e din același spațiu universal care aparține unei bresle bine definite. Are verb, are replică, are tăceri, nu impune, ci propune, îi dă actorului material, combustibil ca să-și poată dezvolta demersul. M-a frapat asemănarea dintre el și mica lui echipă cu, să-i zicem «nucleul» pe care îl formez cu prietenul meu Ticu Pușcașu. Spiro își joacă piesele pe scene mici, în teatre mici, invariabil însoțit de același grup mic de colaboratori.
De curând, ce întâmplare, am aflat că e născut pe 27 aprilie, iar eu pe 28 aprilie. Sunt întâmplări, similitudini care nu mă fac să caut extraordinarul pe la astrologi sau pe unde o mai fi Mercur retrograd, dimpotrivă, mă fericesc la ideea că limbajul teatral e aievea, la fel și oriunde.
Faptul că eu și partenerul meu recidivăm teatral în a pune în scenă, a juca și a dezvolta idei comune, consider că e rezultatul unei simbioze, al unei lungimi de undă comune la care am ajuns și care sper să aibă ecou și în public. Și, în subsidiar, poate e și o frondă, una împotriva unor mai noi și ciudate forme de exprimare teatrală, la care noi nu ne raliem. Cumva, ce facem noi e un soi de autoapărare. Adică ne ferim de fals, de modă, de trend, cu riscul de a fi considerați desueți, retrograzi.
Teatrul e o oglindă, și-atât. Dacă oglinda deformează, schimonosește, mi se pare doar o hachiță conformă unor exaltări trecătoare, care își găsesc prozeliți efemeri. Încercăm cu fiecare provocare să revenim la abc-ul actoriei, să (re)devenim fresh, să ne scuturăm de poluarea din jur și chiar de cea din noi, o curățire necesară pentru a putea renaște în scenă de fiecare dată altfel.”
„Teminal: Brazilia” („Nunzio”, titlul original) este piesa de debut a lui Spiro Scimone, scrisă în dialectul messinez, în 1994. În același an, este distinsă cu premiul „Autori Noi”, iar în 1995, primește Medalia de aur pentru dramaturgie, ambele fiind oferite de IDI (Istituto del Dramma Italiano). Doi ani mai târziu, câștigă Premiul Ubu pentru debut. În 2002, este lansat filmul „Due Amici”, o producție italiană bazată pe acest text, regizată și jucată de Scimone alături de Francesco Sframeli.
Foto: Bogdan Artene