„Ticu Archip a fost o matematiciană înzestrată, o vreme asistentă universitară a lui D. Pompeiu și Gh. Țițeica (la catedrele de geometrie analitică și mecanică). A avut, se pare, o idilă (sub pecetea tainei) cu istoricul Vasile Pârvan, iar epistolarul lui Ion Barbu dezvăluie o legătură erotică aprinsă între cei doi matematicieni trecuți din copt. Dar viața intimă a acestei celibatare colecționare, inteligente și elegante a rămas secretă. Ca și Ion Barbu, a fost un reper constant al cenaclului lovinescian Sburătorul. Membră a Societății Scriitoarelor și a revistelor acesteia, făcea figura unei feministe sub acoperire.”, nota, în pripa unui crochiu dedicat matematicienei scriitoare, criticul și istoricul literar Paul Cernat.
Fără personaje proletare în „Soarele negru”
Pe același fir: „A debutat ca dramaturg, cu piese ibseniene și strindbergiene care explorează zone tulburi ale subconștientului feminin (Inelul, 1921, Luminița, 1928, Ecoul, 1930, Gură de leu ș.a.). Mai vizibile sunt cele două volume de povestiri estetizante: Colecționarul de pietre prețioase (1926) și Aventura (1929), în care, pe lângă rigoarea compozițională și analitică, autoarea face dovada unui rafinament oniric, excelând în surprinderea dramelor senilității, a psihozelor cu substrat erotic, a angoaselor, impulsurilor criminale și așteptărilor tensionate. Stimulată probabil și de exemplul Hortensiei Papadat-Bengescu, dar fără gustul pentru corporalitatea maladivă a acesteia, Ticu Archip a ambiționat să compună și un roman-frescă, de amplă respirație, în proiectata trilogie Soarele negru (cu titlu melancolic-nervalian), din care a apucat să scrie și să publice doar primele două volume: Oameni (1946) și Zeul (1949, cu un motto în spiritul epocii, în care autoarea își cere scuze că încă nu a apucat să introducă și personaje proletare).”
Maestră a psihologiilor border
Printre ultimele gânduri: „Centrate în jurul unei eroine dezabuzate (Olga), ele înfățișează, într-o panoramă vag mizantropă, medii sociale diverse, ariviști mondeni, industriași, bătrâni eșuați în aziluri etc. (prozatoarea excelează, și aici, în surprinderea psihologiilor border). O a treia parte a rămas, se pare, nescrisă, nuvela Patul fraților (1949) putând da, cel mult, o idee despre ce ar fi putut fi. Retragerea ulterioară în anonimat a lui Ticu Archip e în linia aceluiași mister care a înconjurat-o și în interbelic. O soră a ei, colecționară de artă, împreună cu care locuia într-un apartament de lângă strada Schitu Măgureanu, i-a supraviețuit până în anii 1990.”
59 de ani s-au împlinit în 31 martie 1965 de la moartea scriitoarei matematiciene Ticu (Sevastia) Archip
„Ticu Archip a fost o matematiciană înzestrată, o vreme asistentă universitară a lui D. Pompeiu și Gh. Țițeica (la catedrele de geometrie analitică și mecanică).”, Paul Cernat, istoric literar
„Retragerea ulterioară în anonimat a lui Ticu Archip e în linia aceluiași mister care a înconjurat-o și în interbelic.”, Paul Cernat, istoric literar