Poliţiştii de frontieră timişeni din cadrul Sectoarelor Sânnicolau Mare şi Lunga au depistat, în cadrul acţiunilor de supraveghere desfăşurate la frontiera de sud-vest, 14 migranţi (11 cetăţeni sirieni şi 3 iranieni) în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei, informează un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Potrivit comunicatului Inspectoratului Teritorial de Poliţie de Frontieră (ITPF) Timiş, joi noapte, în jurul orei 03,40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au observat, cu ajutorul Sistemului Optronic de Supraveghere Attica cu termoviziune, în vegetaţia din apropierea frontierei cu Serbia, pe direcţia localităţii Beba Veche, un grup de persoane care nu îşi justifica prezenţa în zonă.
Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, fiind depistate la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră 11 persoane (6 bărbaţi, 4 femei şi 1 minor) care au fost preluate şi transportate la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.
Şi poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Lunga, judeţul Timiş, au depistat în aceeaşi noapte, în apropierea graniţei cu Serbia, trei persoane de sex masculin care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga pentru cercetări, potrivit comunicatului citat.
În ambele cazuri, poliţiştii au constatat că cei în cauză nu aveau documente de identitate asupra lor, iar în urma verificărilor preliminare au stabilit ca sunt cetăţeni sirieni şi iranieni, cu vârste cuprinse între 2 şi 30 ani, care au declarat că au plecat din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele 14 persoane urmând a fi predate unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiş, în vederea luării măsurilor legale, mai precizează sursa citată.