Jurnalul.ro Cultură Teatru TNTm / NORA. O CASĂ CU PĂPUȘI. PARTEA A DOUA de Lucas Hnath, în regia lui Radu Iacoban

TNTm / NORA. O CASĂ CU PĂPUȘI. PARTEA A DOUA de Lucas Hnath, în regia lui Radu Iacoban

de Magdalena Popa Buluc    |   

Joi, 3 martie, de la ora 19, în Sala Mare, Teatrul Național din Timișoara readuce pe scenă un personaj celebru: Nora,  în Nora. O casă cu păpuși. Partea a doua de Lucas Hnath, în regia lui Radu Iacoban.

Nora se reîntâlnește cu soțul pe care l-a părăsit acum 15 ani, sfidând toate normele vremii și luându-și viața în propriile mâini pentru a regla problema juridică. Deși este construit pe arhitectura socială a epocii, spectacolul Naționalului timișorean este de o modernitate frapantă. Prin adevărate negocieri care au ca miză destinul fiecăruia dintre personaje, povestea Norei și a abandonatei sale familii parcurge cu multă inteligență, cu multă forță și cu umor întregul traseu al percepțiilor societății cu privire la femei, bărbați, relații maritale, libertate, educație.

În rolul titular, publicul o va vedea pe Claudia Ieremia, actriță renumită a Naționalului timișorean, căreia îi dau replica Ion Rizea, câștigător al Premiului UNITER în 2021. Acestora li se alătură actorii Teatrului Național Mirela Puia și Andrei Chifu, precum și masteranzi ai Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest, respectiv Oana Iovița, Sabine Oschanitzky, Iulia-Victoria Ioana, Ioana Balint, Bogdan Blistyar și Raoul Horn.

Echipa de creație este completată de scenografii Tudor Prodan (decoruri) și Corina Grămoșteanu (costume), precum și de Flavia Giurgiu, care semnează coregrafia spectacolului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri