Banca centrală e vinovată pentru inflaţie, de cartelurile din energie ce măresc preţurile nu se pomeneşte nimic, deşi modul în care s-a realizat privatizarea şi cum se gestionează economia, relevă că România n-are conducători cu claritate în gândire, capabili să impună idei noi.
În aceste context e corect de a se renunţa la a mai avea un orizont de adoptare a euro, când se observă probleme mai simple ce nu se pot rezolva, cu impact asupra convergenţei reale.
Ca să discutăm concret, vedem că marile companii din energie nu şi-au restructurat activitatea, în pas cu reducerea consumului. Adică, toată lumea strânge cureaua, numai corporaţiile din energie constituie o oază de bunăstare, de parcă ele ar acţiona în altă economie, nu în cea românească.
Furnizorii de utilităţi nu s-au reformat pentru că ştiu că-s mari contribuabili, sunt „too big to fail”. Deşi, la cât de inerţi au fost în criză, trebuiau să fie morţi de mult. Iar cel care e disponibilizat de la un astfel de furnizor, dacă acest lucru s-ar întâmpla, ar putea primi, la o altă firmă, jumătate din salariul actual, şi ar trebui să mai şi muncească!
Din câte se vede, guvernul are responsabilitatea să impulsioneze competiţia în domeniul energetic şi să combată monopolurile regionale. Dacă va observa că întâmpină rezistenţă, ar trebui să recurgă la penalităţi. Să-i taxeze pe cei ce refuză să renunţe la poziţia de cartel. Ulterior, după ce piaţa se va restructura, se pot impune reguli egale, fără să se mai apeleze la amenzi. Asta nu înseamnă că cei nou-intraţi pe piaţă nu sunt deosebit de importanţi, dar, mai întâi, e necesar să se corecteze reflexele greşite.
În cele din urmă va rezulta un mediu competitiv. Şi ne vom da seama de acest fapt în momentul în care lucrurile vor sta total diferit faţă de acum, când „sustenabil” se vede că e doar atunci când preţul energiei creşte, indiferent dacă e liber sau administrat, dacă iarna e grea sau uşoară, dacă se majorează sau nu pe piaţa internaţională, fiindcă guvernul are nevoie de profitul celor pe care îi controlează!