Jurnalul.ro Cultură Film Topul celor mai bune filme din 2022: Șocante, tragice, amuzante, controversate

Topul celor mai bune filme din 2022: Șocante, tragice, amuzante, controversate

de Giulia Anghel    |   

După restricțiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19, cinematografele s-au redeschis în acest an iar festivalurile de film și-au redeschis porțile. Deși industria cinematografică este încă afectată, au fost lansate multe pelicule care ne dau motive de bucurie. 

Iată cele mai bune filme din 2022, un top alcătuit de vanityfair.com.

10. Marcel, scoica cu pantofi (Marcel the Shell with Shoes On)

Pe hârtie, filmul lui Dean Fleischer Camp sună ca o greșeală. Bazat pe scurtmetraje virale din urmă cu peste un deceniu, pelicula ar fi putut cu ușurință să fie o încercare târzie de a profita de o eră trecută a ciudateniilor internetului. În schimb, este un  minunat film pentru copii care echilibrează cu grijă naivitatea cu seriozitatea. Imaginea și scenariul îl remarcă printre celelalte pelicule ale genului. Filmul le vorbește copiiilor în limba  lor, în timp ce îi încurajează cu blândețe să gândească și să fie mai expansivi. Meritul îi aparține co-scenaristului Jenny Slate, care îi dă adorabilei creaturi din titlu condimentul necesar pentru a nu deveni prea drăguț. Marcel, scoica cu pantofi, este surpriza emoționantă a anului, un lungmetraj de debut minunat al unui regizor care, sperăm, ne va duce în multe aventuri mai umane în viitor.

9. Saint-Omer

Filmul liniștit și sumbru al lui Alice Diop este o dramă de judecată, dar nu în sensul familiar. Nu există discursuri juridice, nici o descoperire bruscă de dovezi importante. În schimb, Saint-Omer este o considerație măsurată a unei tragedii: moartea unui copil a cărui mamă, Laurence (Guslagie Malanda), este acuzată de crimă. Diop, o documentaristă care își face debutul narativ, și-a bazat filmul pe cazul real al unei imigrante din Senegal, condamnată pentru uciderea copilului ei. Ea o ascultă cu răbdare și compasiune pe Laurence în personajul Rama (Kayije Kagame), o scriitoare însărcinată care participă la proces în căutarea unei povești. Cele două femei de culoare se întâlnesc în Franța, trăind la marginea a ceea ce se vrea a fi o societate progresivă și egalitaristă. Construcția lentă a acestui film precis structurat este remarcabilă, de parcă am urmări reinventarea unui gen învechit. 

8. Călătoria (Hit the Road)

Doi regizori iranieni au oferit, în acest an, portrete ale țării și guvernului lor: metadrama filmată în secret de Jafar Panahi, No Bears, și Hit the Road a lui Panah Panahi. Numele lor de familie nu sunt o coincidență. Cei doi Panahi sunt tată și fiu. Jafar se află în prezent într-o luptă legală împotriva guvernului iranian, care i-a interzis să facă filme și să părăsească țara, situație reflectată în neorealismul pietros din No Bears. Tânărul Panahi a parcurs un traseu mai bun, potrivit vârstei lui. Hit the Road este plin de viață și energic. Pelicula prezintă o familie care vrea să transfere clandestin peste graniță un fiu care fuge de o sentință la închisoare pentru o crimă necunoscută. Este, într-un fel, un film nebunesc de călătorie, deși realitatea îngrozitoare a ceea ce înseamnă această călătorie se profilează peste certurile familiale zbuciumate care animă filmul. Hit the Road se încadrează în eforturile de a respinge urgent un regim opresiv. 

7. O dimineață bună (One Fine Morning)

Nimeni nu surprinde cotidianul la fel ca Mia Hansen-Løve. Al nouălea lungmetraj al regizoroarei franceze este o privire dulce și plină de bucurie asupra sfârșiturilor și începuturilor. Lea Seydoux o interpretează pe Sandra, o traducătoare care își pierde încet tatăl din cauza unei boli degenerative. În toată durerea și frustrările morbide și amuzante, ea începe o poveste de dragoste cu un bărbat căsătorit care a fost cândva prieten cu soțul ei. Hansen-Løve împletește lejer aceste două narațiuni, ajungând ușor la o concluzie care, într-un mod amabil și sobru, complet lipsit de melodramă, reafirmă grația și frumusețea vieții. Este o plăcere să-l urmărim pe Seydoux în acest mod naturalist, o schimbare de ritm binevenită. Însorită și tristă, One Fine Morning este o contrabalansare minunată la alte drame franceze despre oameni vârstnici care dispar.

6. Timpul Armaghedonului (Armaghedon Time)

Călătoria lui James Gray înapoi în anii 1980, în tinerețea sa, nu este nicidecum un exercițiu de nostalgie confortabilă. Armageddon Time este o dramă morală jalnică despre schimbarea conștiinței unei familii evreiești despre rasă și clasă în zorii erei Reagan. În inspecția sa asupra sistemelor de prejudecăți încurcate și stratificate ale Statelor Unite, Armageddon Time se afundă cu încredere în vinovăția sa, fără a aluneca în autoflagelare. În schimb, Gray oferă o privire atentă și texturată asupra unei familii prinse în lumea americană, făcând alegeri teribile care sunt comune multor americani care devin complici cu structurile de putere. Este un film cu o interpretare ascuțită, realizată de Anne Hathaway și Jeremy Strong. În timp ce părinții sunt disperați să-și împingă copiii pe scara socială, noii veniți Banks Repetta și Jaylin Webb sunt ca niște copii prinși în realitatea nedreaptă. Armageddon Time este o peliculă viscerală și cerebrală, captivantă în realizările sale tehnice și în concluziile sale amețitoare.

5. Toată frumusețea și vărsarea de sânge (All the Beauty and the Bloodshed)

Acest documentar captivant realizat de Laura Poitras, câștigătoare a premiului Oscarul pentru Citizenfour, este o biografie a artistei Nan Goldin. Totuși, se spune aici o poveste și mai mare, una despre multele eșecuri ale Americii. Pe măsură ce Goldin își povestește viața, în cuvinte și imagini, aflăm despre copilăria ei tragică, despre timpul petrecut în sălbăticia scenei underground din New York, înainte și după SIDA, și despre campania ei de astăzi împotriva lăcomiei rapace și criminale. Vedem astfel o pictură murală repetată, cu oameni prădați de monstrul ingenios și nesimțit al capitalului. Filmul e este un document emoționant de empatie și creativitate folosit ca arme împotriva hegemoniei imorale, instrumente puternice chiar și în fața unei înfrângeri atât de amare!

4. Binecuvântare (Benediction)

Fire Island and Bros de anul acesta au arătat viața socială și romantică gay contemporană în nuanțe vibrante de comedie. Benediction al lui este o aventură mult mai gravă, un film biografic despre poetul Siegfried Sassoon (jucat cu durere și inteligență de Jack Lowden), în timp ce încearcă să treacă de trauma experiențelor sale din Primul Război Mondial. Dar conține o hartă a comunității homosexuale la fel de complicată și de îmbogățită precum o fac frații săi mai veseli. Sassoon trăiește printre oameni care își trăiesc viața atât de intens cât le permite epoca lor. Regizorul abordează direct problemele queer pentru prima dată în mulți ani. Și mai este și problema scrisului lui Sassoon, atât de bântuit și îngrozit de război, atât de afectat de moartea inutilă a milioane de oameni. Durerea și plăcerea se combină cu un efect devastator – și totuși ciudat de încurajator – în Benediction, o peliculă de epocă impunătoare care favorizează sentimentele profunde în detrimentul formalității reținute.

3. Imperiul Luminii (Empire of Light)

Regizorul Sam Mendes a făcut multe filme superbe, luxuriante, șlefuite. Empire of Light este una dintre aceste pietre prețioase, dar de  această dată, sub lux se află multă umanitate. Filmul este o nuvelă dulce-amăruie despre o femeie de vârstă mijlocie singură și tulburată, Hilary  (interpretată de Olivia Colman) și un tânăr, Stephen (interpretat de Michael Ward), care se implică într-o scurtă relație, în timp ce viața lor se schimbă. Cinematografia lui Roger Deakins și o partitură uluitoare de Trent Reznor și Atticus Ross contribuie în mare măsură la leșinul tipic mendesian, dar nu copleșesc drama umană fină din centrul peliculei. Îngrozit și plin de speranță, Empire of Light evită să devină o dramă cu „probleme” pline de amidon, deoarece pare să-i cunoască pe acești doi oameni atât de intim. Mendes a realizat un film bun și generos, un balsam pentru vremuri grele, care rămâne mereu conștient de insolubilitatea problemelor cu care se confruntă acești doi prieteni și iubiți. Este un film lacrimogen, o piesă rară a genului sentimental.

2. Nu vei fi singur (You Won't be Alone)

Această dramă supranaturală ciudată a regizorului Goran Stolevski este amețitor de vastă în meditația sa asupra condiției umane. O vrăjitoare macedoneană își schimbă forma, ucigând și îndesând o parte din intestinele celor pe care îi omoară într-o cavitate din piept. Poate suna groaznic, dar Stolevski își îndreaptă filmul spre metafizic, aducând un omagiu respectuos lui Terrence Malick. Personajul principal ruminează asupra naturii vieții: sex, moarte, dor, dragoste. Descoperă astfel frumusețea existenței noastre dezordonate, istovitoare, care merită însă prețuită.

1. TAR

Ce emoție este să stai alături de glorioasa revoltă a unui film a lui Todd Field pentru aproape trei ore. Parțial thriller și parțial satiră sumbră, TÁR este atent acordat la lungimile de undă ale discursului modern, toată dezbaterea noastră despre putere și abuz, geniu și tiranie. Cate Blanchett interpretează un compozitor-dirijor strălucit a cărui carieră începe să se prăbușească atunci când o atitudine rea din trecut iese la iveală. TÁR este un vas ideal pentru inteligența ei feroce și aerul ei ușor de măreție trufașă, care este transformat într-un volum aproape comic în capodopera lui Field, amuzantă și totuși sumră și șocantă. Field vrea doar să vorbească despre ceea ce s-a tot discutat în ultimii ani dar într-un mod elegant și distractiv. Un film despre posibilul sfârșit al unei întregi tradiții de adorare a eroilor, TÁR se plasează în avangarda unei noi ere, cu regrete pentru ceva ce s-a pierdut, dar dar încercând să înțeleagă mai clar ceea ce urmează. 

 

 

 

Subiecte în articol: filme
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri