Jurnalul.ro Cultură Film Topul filmelor atipice de Crăciun. Comedii de vacanță

Topul filmelor atipice de Crăciun. Comedii de vacanță

de Magdalena Popa Buluc    |   

Pe final de an, echipa TIFF Unlimited vine cu recomandări săptămânale într-o nouă rubrică video, High5. Un top 5 cinematografic antrenant și plin de umor, în mai puțin de 5 minute, cât să facă mai ușor slalomul prin ofertele de filme online. Powered by AperiTIFF. Primele două topuri pot fi văzute deja pe unlimited.tiff.ro.
 


Top High5 filme de Crăciun atipice


Peliculele festive, siropoase, pot fi la fel de indigeste ca o masă de Crăciun. Și, totuși, există câteva excelente, care nu te îneacă în bune sentimente, care au o intrigă ambițioasă și personaje complexe, reușind, la modul neconvențional, să-ți insufle spiritul Sărbătorilor de iarnă. Iată așadar un top 5 al filmelor de Crăciun atipice. Vezi topul

 

 

Top High5 filme cu pandemii


Deși ne plac suspansul și întoarcerile de situație, deschidem cu un clasament ușor de anticipat: filme cu pandemii. Acestea sunt, credem noi, antidotul perfect la un an dominat de una dintre cele mai mari crize sanitare din istorie. Cinematografia funcționează, în acest caz, ca o exorcizare a propriilor frici: ne consolează că există mereu un scenariu și mai rău. Însă oricât de îngrozitoare ar fi aceste producții, până la urmă omenirea triumfă, de cele mai multe ori grație unui imens și solidar efort internațional. Vezi topul

 

S-aveți sărbători cu bucurie și un an plin de filme bune!

 

Filme noi 

 

E aer de vacanță și pe unlimited.tiff.ro, cu filme de Crăciun și comedii. Pe lângă Santa Swap, iată ce titluri noi poți vedea începând de azi:
 


Testamentul nou-nouț

Le tout nouveau testament//

Regia: Jaco Van Dormael, 2015


Dumnezeu există! Locuiește la Bruxelles și se poartă groaznic cu soția sa și cu fiica lor, Ea, care are 10 ani. Pentru că nu mai suportă felul în care tatăl ei se comportă cu oamenii, Ea se revoltă, intră în biroul acestuia și le trimite tuturor prin SMS datele la care vor muri.
 

Proiectat la Cannes și aflat pe lista scurtă pentru o nominalizare la Oscar. Cu Benoît Poelvoorde și Catherine Deneuve. Vezi filmul


 

 

 

Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră și a dispărut

The Hundred-Year-Old Man Who Climbed Out of the Window and Disappeared//

Regia: Felix Herngren, 2013


Bazată pe bestseller-ul omonim, comedia a devenit unul dintre filmele suedeze cu cele mai mari încasări din istorie. Un fost expert în dinamită internat într-un azil e pe cale să împlinească 100 de ani. I se pregătește o petrecere liniștită, dar el are alte planuri. O șterge pe fereastră, ca să retrăiască o fărâmă din viața lui aventuroasă. 
 

Proiectat la Berlin și nominalizat la Oscar pentru machiaj și coafură. Vezi filmul

Nopți magice
Notti magiche//

Regia: Paolo Virzì, 2018


Inspirat de titlul celebrului imn oficial al Campionatului Mondial de Fotbal din 1990, filmul este o comedie despre sfârșitul unei epoci în cinema și showbiz-ul italian de la începutul anilor ‘90, care abundă în umor deplasat și personalități excentrice, văzut prin ochii a trei tineri scenariști, interogați de poliție în legătură cu moartea unui producător. Light, fast, funny and a little sad - The Hollywood Reporter. Vezi filmul
 


Lansările din decembrie: 
The Other Side of Hope, de Aki Kaurismaki
L'homme fidèle, de Louis Garrel
Parasite, regia Bong Joon-ho 
It Must be Heaven, de Elia Suleiman
The House that Jack Built, de Lars von Trier
Todos lo saben, de Asghar Farhadi
The Salt of the Earth, de Wim Wenders, Juliano Ribeiro Salgado
Climax, de Gaspar Noé
La Famille Bélier, de Éric Lartigau

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri