Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale „TOUCHING” prima expoziție de fotografie de teatru vernisată în spațiu virtual 3D

„TOUCHING” prima expoziție de fotografie de teatru vernisată în spațiu virtual 3D

de Magdalena Popa Buluc    |   

Pe 6 mai, de la ora 19:11, va avea loc vernisajul expoziției de fotografie de teatru „Touching”, cu imagini realizate de Florin Ghioca, fotograful oficial al Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București.

Întrucât perioada pe care o traversăm impune restricții de circulație și de mișcare în spații publice, vernisajul va avea loc într-o galerie de artă virtuală 3D găzduită la Berlin, care va putea fi vizitată la fel ca orice altă galerie, doar că de acasă, din fața calculatorului, de pe tabletă sau chiar de pe telefon.

În vreme de pandemie COVID-19, contactele directe dintre oameni sunt tot mai rare, chiar de evitat. Distanțarea socială este impusă, iar izolarea face imposibilă apropierea firească dintre noi. Ne lipsesc îmbrățișările prietenilor, mângâierile părinților sau ale bunicilor, un sărut sau chiar și o strângere de mână fără griji.

„TOUCHING” este titlul expoziției de fotografie de teatru care își propune să readucă aceste gesturi la normal. Publicul este invitat să pășească în lumea unei galerii de artă din izolarea de acasă, să simtă căldura unui gest de afecțiune, pe care actorii Teatrului Național din București îl redau atât de firesc și de natural.

„Am selecționat aproape 40 de fotografii din peste 20 de spectacole ale celui mai mare teatru din România pentru a le readuce aminte oamenilor cât de importante sunt aceste gesturi pe care uneori le trecem mult prea ușor cu vederea. Și pentru că și mie îmi este dor de ele, așa cum îmi e dor și de teatru”, precizează fotograful și jurnalistul Florin Ghioca.

În fotografiile expoziției „TOUCHING” se regăsesc asemenea gesturi, unele de afecțiune tandră, altele de adevărată pasiune, sau chiar de tensiune intensă între personaje. Actori consacrați, precum Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Ion Caramitru, Marius Manole, Mihai Călin, Maia Morgenstern, Oana Pellea, Mircea Rusu, Răzvan Vasilescu, Tania Popa, Virginia Mirea, Istvan Teglas, Natalia Călin, Gavril Pătru, Marius Rizea, Richard Bovnoczki, Vitalie Bichir sau coregraful Gigi Căciuleanu, se regăsesc printre mai tinerii lor colegi, Lari Giorgescu, Eduard Adam, Raluca Aprodu, Alexandra Sălceanu, Vlad Logigan, Florentina Țilea, George Piștereanu, Diana Sar, Ana Covalciuc, Ionuț Toader și mulți alții.

Sunt actori foarte expresivi, iar gesturile lor de apropiere, într-o perioadă a distanțării, vin în contrapunct cu ceea ce ni se impune acum. Este și un strigăt virtual dacă vreți, o chemare la o viitoare apropiere între noi. Eu sper ca această expoziție să îi „atingă” pe cei care o vor vizita”, a mai adăugat fotograful Florin Ghioca.

Până pe 23 mai vor putea fi văzute în spațiul expozițional virtual imagini din spectacole impresionante, printre care „Furtuna”, „No Man’s Land” și „Neguțătorul din Veneția” (toate în regia lui Alexander Morfov), „Romeo și Julieta” (regia Yuri Kordonsky), „Pădurea spânzuraților” (regia Radu Afrim), „Livada de vișini” (regia David Doiashvili), „Butoiul cu pulbere”, „Class” și „Revizorul” (în regia lui Felix Alexa) și multe altele.

Vernisajul expoziției va avea loc inițial într-o transmisiune pe pagina de Facebook a fotografului Florin Ghioca (facebook.com/flghioca/), miercuri, 6 mai, de la ora 19.11.

 

Subiecte în articol: Florin Ghioca
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri