Jurnalul.ro Ştiri Observator Traficantul de droguri Mohamed Amra a fost arestat în România, la nouă luni după evadarea sa

Traficantul de droguri Mohamed Amra a fost arestat în România, la nouă luni după evadarea sa

de Redacția Jurnalul    |   

Cunoscutul lider al unei bande de trafic de droguri, Mohamed Amra, care era în libertate de la evadarea sa, în luna mai, a fost arestat în România, a anunțat ministrul de Interne francez, Bruno Retailleau, pe contul său X.

„Felicit toate forțele care au făcut posibilă, astăzi, arestarea lui Mohamed Amra în România”, a scris ministrul, sâmbătă, înainte de a-i „mulțumi călduros României pentru cooperarea sa decisivă”.

Bărbatul, supranumit „Musca”, a evadat în circumstanțe spectaculoase din celula sa din Franța, în urmă cu nouă luni. El a fost arestat sâmbătă, la ora 15:30, de poliția română, în apropierea unui centru comercial, a declarat o sursă din poliție pentru Le Figaro. Pe 14 mai 2024, în timpul unui jaf ultra-sofisticat, doi ofițeri de penitenciar au fost uciși din cauza sa.

„Verificările sunt încă în curs de desfășurare”, a declarat parchetul din Paris, care a făcut apel la prudență. Alte arestări ale complicilor lui Mohamed Amra urmează să aibă loc, notează procurorul general.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: trafic droguri mohamed amra
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri