Accidentul s-a produs pe DJ 249, între localitățile Măcărești și Prisecani, județul Iași.
Un tânăr de 21 de ani, din județul Vaslui, în timp ce conducea o autoutilitară, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul, a intrat în parapetul metalic, părăsind drumul, după care s-a răsturnat de mai multe ori și a rămas suspendat peste sanțul din afara părții carosabile.
Pasagerul de lângă șofer, un tânăr de 24 de ani, din județul Iași, a murit, iar șoferul și alți doi pasageri - doi adolescenți în vârstă de 16 ani - au fost răniți și au ajuns la spital.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0.63ml/g în aerul expirat, conform IPJ Iași.
La unitatea medicală i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a consumului de substanțe cu efect psihoactiv.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.