Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie la Galați. Un copil de 10 ani a murit după ce un gard de beton s-a prăbușit peste el

Tragedie la Galați. Un copil de 10 ani a murit după ce un gard de beton s-a prăbușit peste el

Un băiat de 10 ani a murit după ce o bucată de beton din gardul care împrejmuiește un stadion din Galați s-a prăbușit peste el. Băiatul participa la o competiție sportivă.

„Din primele verificări a rezultat faptul că minorul, un băiat în vârstă de 10 ani, dintr-un sat din județul Vaslui, în timp ce participa la o competiție sportivă, s-ar fi apropiat de gardul împrejmuitor, moment în care 2 placi de beton s-ar fi desprins și ar fi căzut peste acesta, cauzându-i mai multe răni la nivelul capului și a corpului”, transmite IPJ Galați.

Copilului i-a fost acordat primul ajutor de către personalul medical de la Serviciul de Ambulanță și a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf Ioan” din Galați, unde a murit.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Mediafax

Subiecte în articol: accident galaţi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri