Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea acestuia și a dispus sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate privind o prevedere din Legea 406/2001, care spune că foştii preşedinţi îşi pierd privilegiile dacă au în justiţie o decizie definitivă că au colaborat cu fosta Securitate comunistă.
Hotărârea a fost luată într-un proces în care Traian Băsescu a solicitat suspendarea deciziei SPP prin care i-a fost retras dispozitivul de protecţie. El a pierdut în primă instanță dar Curtea de Apel a decis acum sesizarea CCR, scrie antena3
În cazul în care Curtea Constituțională declară neconstituţionale modificările aduse Legii 406/2001, Traian Băsescu îşi poate recăpăta privilegiile.
Curtea de Apel a dispus sesizarea CCR, pe motiv că există o "îndoială serioasă" cu privire la constituţionalitatea modificărilor aduse Legii 406/2001, solicitând şi analizarea unui articol din Codul administrativ.
"Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate privind: - art. 2, alin.1, lit.t si art.14, alin.1 din Legea nr.554/2004, în măsura în care se interpretează în sensul că instanţa de contencios administrativ nu poate dispune suspendarea executării unui act administrativ, atunci când există o îndoială serioasă în privinţa constituţionalităţii actului cu putere de lege în baza căruia a fost emis actul administrativ - Legea nr.243/2021; - art.1, alin.3 din Legea nr.406/2001, în privinţa sintagmei "şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia". Respinge cererea de suspendare a executării, ca neîntemeiată. Cu recurs, în 5 zile de la comunicare", se arată în dispozitivul instanţei.
Traian Băsescu a fost președinte al României timp de 10 ani, în perioada 2004-2014, și beneficiază de mai multe privilegii. A primit în folosință gratuită o vilă de protocol pe str.Gogol din Capitală, indemnizație și pază SPP.
Însă Legea 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român a fost modificată în octombrie 2021, fiind introdus un nou articol care prevede că foştii șefi ai statului pierd aceste beneficii dacă o instanţa s-a pronunțat definitiv asupra calității de colaborator al fostei Securități.
"Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia", prevede art.3 din Legea 406/2001, introdus în octombrie 2021.