Jurnalul.ro Ştiri Observator Transportatorii părăsesc Piaţa Victoriei. Preşedintele COTAR a anunţat o înţelegere cu autorităţile

Transportatorii părăsesc Piaţa Victoriei. Preşedintele COTAR a anunţat o înţelegere cu autorităţile

Protestatarii au început să plece din Piaţa Victoriei, la solicitarea preşedintelui COTAR, Vasile Ştefănescu, care a anunţat că s-ar fi ajuns la o înţelegere cu autorităţile. 
Potrivit acestuia, în termen de 30 de zile se va rezolva problema pirateriei din transporturi, urmând să mai rămână în discuţie doar problema legată de RCA. 
Câteva sute de taxiuri şi zeci de microbuze au început să se adune încă de la ora 6:00 în faţa Palatului Victoria, pe fondul nemulţumirilor faţă de pirateria din sector şi transportul neautorizat. Aceştia aveau autorizaţie pentru proteste până la ora 21:00.

Sursa: www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri