Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Tranzacţii de peste 62 milioane lei, vineri, la BVB

Tranzacţii de peste 62 milioane lei, vineri, la BVB

de Redacția Jurnalul    |   

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat vineri, la închidere, o evoluţie mixtă a indicilor bursieri, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 62,31 milioane de lei (12,53 milioane de euro).

Cea mai mare valoare a tranzacţiilor au înregistrat-o, pe Piaţa Reglementată, Banca Transilvania, cu un rulaj de 8,125 milioane de lei, Hidroelectrica, cu 7,236 milioane lei, şi Fondul Proprietatea, cu 3,796 milioane lei.

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,05%, până la 14.692,80 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un avans de 0,04%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a stagnat, iar indicele SIF-urilor, BET-FI s-a majorat cu 0,52%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis şedinţa în urcare cu 0,16%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a scăzut cu 0,24%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe plus cu 0,41%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile SIF Hoteluri (+12,75%), Prebet (+12,73%) şi Compa (+8,64%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Condmag (-11,11%), Grupul Industrial Electrocontact (-10,26%) şi Turbomecanica (-2,72%).

Subiecte în articol: tranzactii bvb
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri