Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Trei sfaturi utile pentru a ne păstra calmul în pandemie

Trei sfaturi utile pentru a ne păstra calmul în pandemie

de Maria Coman    |   

La mai bine de un an de la începutul pandemiei, problemele psihice şi emoţionale sunt din ce în ce mai prezente şi în pericol de a deveni cronice. Fie că este vorba despre anxietate, depresie sau sindrom posttraumatic, e un adevărat aflux de probleme în timpul pandemiei şi cu siguranţă şi după.

Izolarea, pierderea veniturilor, teama, toate acestea pot să ducă la sau să accentueze insomniile, consumul de alcool ori de droguri şi anxietatea, şi depresia. Nu există deocamdată cifre clare, dar profesioniștii din domeniul sănătăţii mintale sunt deja extrem de îngrijoraţi. Infecţia cu coronavirus în sine poate să ducă la complicaţii neurologice, insomnii, agitaţie sau chiar atacuri cerebrale. UNICEF a făcut un studiu care arată că cel puțin unu din șapte copii - sau 332 de milioane de copii din lume - a fost afectat de măsurile obligatorii sau recomandările de izolare la domiciliu aplicate la nivel național pentru o perioadă de cel puțin nouă luni de la declanșarea pandemiei de COVID-19, cu riscuri pentru sănătatea mintală și bunăstarea socio-emoțională. Fie că este vorba despre anxietate, depresie sau sindrom posttraumatic, unii experți și cercetători sugerează că ar putea exista un aflux de boli mintale în timpul și în urma acestei pandemii. Un alt studiu, realizat de cercetătorii din Iaşi, a arătat că 42% dintre persoanele participante la cercetare au raportat o înrăutățire a stresului, care s-a dovedit mai pronunțată în rândul femeilor (46%) și al adulților tineri (47%). Aproximativ o treime dintre cei chestionați au raportat o înrăutățire a nervozității, o agravare mai pronunțată în acest sens fiind raportată tot de femei (35%) și de adulții tineri (38%). În ceea ce privește singurătatea, mai bine de un sfert dintre respondenți (28%) au raportat o înrăutățire a acestei stări în perioada pandemiei, cei mai tineri manifestând o înrăutățire mai pronunțată (36%). În cazul femeilor, acestea au reuşit să se refacă cu ajutorul hobby-urilor, exerciţiilor fizice sau mersului pe jos, iar în cazul bărbaţilor, jocurile și intimitatea fizică/activitatea sexuală au fost strategii de gestionare mai importante a stresului decât în ​​cazul femeilor.

Sănătate mintală în timpul și după COVID-19

Din ce în ce mai multe cercetări apar cu date despre implicațiilor pe care această pandemie le-a avut deja asupra sănătății mintale din întreaga lume. Profesioniștii din domeniul sănătății, se confruntă cu anxietate, depresie și insomnie. Pentru cei care practică distanțarea socială și izolarea acasă, cercetările arată că mulți se confruntă cu o pierdere a motivației, a sensului sau a valorii de sine. În general, aproximativ 40% dintre adulți sunt mai preocupați de sănătatea lor mintală decât de sănătatea lor fizică în acest moment, 68% spunând că simt că totul este în afara controlului lor.

Cu toții avem diferite temeri. Este o necunoscută gravă, iar sistemele noastre nervoase procesează lucrurile în mod diferit.

Cum te protejezi

Din perspectiva sănătății mintale, ne putem imagina că această pandemie este ca și cum ne-am proteja de frig. Când ieși afară în frig, trebuie să te te îmbraci mai gros. În prezența acestei amenințări, toți trebuie să ne protejăm. Vorbim aici de o protecție fizică, psihologică, spirituală și emoțională. Și trebuie să găsim modalități de a ne calma.

1. Asigură-te că eşti odihnit

Natura traumatică a acestei pandemii ne poate influența în mai multe moduri, mulți dintre noi probabil că ne simțim epuizați cronic. Iar somnul este foarte important. Dacă nu suntem odihniți și reîncărcați, trupurile și mințile noastre nu vor putea să țină pasul, iar o mare cantitate de cercetări constată că tulburările de somn și bolile mintale se suprapun. Prioritizarea somnului este o modalitate de a trata stările de panică, anxietatea şi depresia.

Chiar și un somn de 10, 15 sau 20 de minute eliberează tensiunea într-un mod incredibil.

2. Ai grijă de ce stă la baza sănătății tale

Pe lângă un număr suficient de ore de somn, este la fel de important să te gândești la celelalte aspecte fundamentale pentru bunăstarea ta. Știm că trupul și mintea sunt intrinsec conectate, deci asigură-te că îți hrănești corpul cu alimentele potrivite și prioritizează mișcarea care vor ajuta toate sistemele tale (inclusiv sistemul nervos) să funcționeze fără probleme. Practici de atenție, precum respirația și meditația, sunt, de asemenea, recomandate pentru a te ajuta să te relaxezi.

3. Ia legătura cu sinele tău interior

Imaginează-ți că ești menit să fii, apoi imaginează-ți că ai devenit cea mai bună versiune a ta. Din acel loc, te uiți la tine cel de azi și îți oferi îndrumări. Această tehnică te poate ajuta să îți ocoleşti vocea critică interioară, să găsești locul din interiorul tău care nu este absorbit de traume și să te împuternicești din interior. Când ai nevoie de îndrumare, pornești de la acel eu înțelept care se afla deja înăuntru.

Nu există nicio îndoială că acestea sunt vremuri tulburătoare şi stresante, dar este clar că unul dintre cele mai bune lucruri pe care le putem face pentru noi înșine este să ne liniştim, să ne conectăm cu noi înșine și facem tot posibilul să avem grijă de sănătatea noastră mintală cât mai mult posibil.

Subiecte în articol: pandemie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri