Strategii republicani din echipa miliardarului american au sperat că fostul președinte ar putea recâștiga inițiativa în lupta electorală pentru Casa Albă, axându-se pe subiecte - cum ar fi inflația - în care sondajele de opinie arată că alegătorii au mai multă încredere în Trump decât în democrați.
În acest context, discursul scris al lui Trump în fața unei arene acoperite, de 8.000 de locuri, din Wilkes-Barre, Pennsylvania, a fost conceput pentru a se focaliza asupra politicii economice a țării.
Liderul republican s-a desprins însă rapid de textul pregătit de consilierii lui și a trecut la atacuri personale repetate la adresa adversarei sale politice.
El a recurs la arsenalul său „marcă înregistrată”, alternând observațiile puerile cu invectivele și acuzațiile nefondate, într-un șablon care merge la inimile celor mai înfocați dintre susținătorii lui, dar pare să-l îndepărteze tot mai mult de electoratul indecis, cel de voturile căruia depinde eventuala sa realegere la Casa Albă.
„Tovarășa Kamala!”
La începutul mitingului, Trump a atacat-o pe Harris, ca parte a administrației Biden, pentru creșterea prețurilor care i-a afectat serios pe mulți americani. El a descris costurile crescute ale gospodăriilor drept „taxa de inflație Kamala Harris”.
„Ea a fost acolo pentru orice.”, a spus liderul republican, în încercarea de a pune politicile lui Biden pe seama ei.
Trump a comparat, de asemenea, promisiunea făcută recent de Harris - aceea de a aborda problema costurilor ridicate ale produselor alimentare prin combaterea profiturilor corporațiilor alimentare și de a reduce costurile locuințelor și ale medicamentelor prescrise - cu transpunerea în practică a sistemului economic al fostei Uniuni Sovietice.
„În discursul ei recent, Kamala a devenit complet comunistă!”, a spus el. „Tovarășa Kamala a anunțat că vrea să instituie un control socialist al prețurilor. Ați văzut că acest lucru nu a funcționat niciodată până acum (...) va provoca raționalizare, foamete și prețuri în creștere vertiginoasă!”, a adăugat liderul republican.
Divagare rapidă
Impactul discursului său avea să fie însă pierdut extrem de rapid, deoarece Trump s-a abătut din nou, în mod repetat, de la scenariul pregătit inițial, recurgând la observații dezlânate, - care au alternat de la problema imigrației la relația cu China sau la chestiunea persoanelor transgen, - bazate pe afirmații lipsite total de acoperire.
De altfel, la un moment dat, chiar el a recunoscut, involuntar, că asta făcea. „Vor spune că am divagat. Eu nu divaghez. Sunt un tip foarte inteligent, știți, foarte inteligent. Nu divaghez. Dar zilele trecute, de fiecare dată când loveam prea tare, spuneau «divaghează, divaghează!».”, a afirmat Trump.
„Are râsul unei persoane nebune!”
Între timp, Trump a revenit la atacuri personale la adresa lui Harris, inclusiv o remarcă bizară despre modul în care rivala sa râde. „Ați auzit-o râzând? Acesta este râsul unei persoane nebune. Acesta este râsul unei nebune, râsul unei nebune!”, a repetat el.
Fostul președinte a alocat câteva minute și apariției Kamalei Harris pe coperta revistei „Time”, insinuând că reprezentarea grafică o face pe adversara lui să arate mult mai bine decât în realitate.
„Revista Time nu are o fotografie a lui Harris. Au un artist incredibil, care o desenează și am întrebat: «Este Sophia Loren?» Nu mi-am putut da seama!”, a spus Trump în fața mulțimii de susținători.
În continuare, Trump a criticat-o pe Peggy Noonan, editorialistă la „Wall Street Journal”, pentru că a scris într-un editorial recent că „frumusețea” lui Harris este un avantaj în alegerile prezidențiale.
„Așa că am decis să revăd revista.”, a anunțat Trump. „Dar eu spun că arăt mult mai bine decât ea!”, a adăugat fostul președinte american.
Mulțimea de susținători a izbucnit în aplauze, determinându-l pe Trump să repete: „Sunt o persoană care arată mai bine decât Kamala!”.
Comentatorii politici au remarcat imediat că este cel puțin a patra oară când Trump menționează coperta revistei „Time”, în timpul unui discurs, interviu sau miting electoral, într-un moment în care continuă să lanseze atacuri personale la adresa adversarului său politic.
Este o strategie pe care Trump a aplicat-o și atunci când a candidat împotriva președintelui Joe Biden. Fostul președinte menționa adesea vârsta actualului lider de la Casa Albă și punea la îndoială capacitatea mentală a acestuia de a mai conduce țara.
Acest tip de atac, pe fondul prestației dezastruoase a lui Biden la dezbaterea prezidențială, a avut impact în rândul alegătorilor, care au fost de acord că vârsta actualului ocupant al Casei Albe reprezintă o problemă în privința gestionării problemelor Statelor Unite în următorii patru ani.
Odată cu retragerea lui Biden și intrarea Kamalei Harris în cursa prezidențială, Trump este însă nevoit să își reorienteze atacurile și să găsească noi modalități de a o discredita pe candidata democraților.
Până acum, fostul președinte a pus sub semnul întrebării rasa lui Harris, susținând că aceasta „a devenit brusc neagră” și a încercat să o facă nepopulară, precizând - fără nicio dovadă - că Biden „o urăște”.
Acuzații de lovitură de stat și antisemitism
De altfel, această ultimă afirmație a fost reluată și în timpul mitingului din Pennsylvania, unde Trump a contestat, de asemenea, legitimitatea Kamalei Harris în calitate de candidat prezidențial democrat, descriind-o drept „o lovitură de stat” împotriva lui Biden. „Joe Biden o urăște. Aceasta a fost o răsturnare a unui președinte!”, a spus el.
El a făcut, de asemenea, afirmații nefondate și nejustificate, potrivit cărora Harris ar duce economia SUA într-un colaps, în stilul Marii Depresiuni, sau ar duce lumea într-un al treilea război mondial.
Tot Trump a calificat drept antisemitism decizia lui Harris de a-l refuza pe guvernatorul Pennsylvaniei, Josh Shapiro, ca partener în cursa prezidențială.
El a făcut o aparentă referire la o dezbatere mai amplă, în care numeroși lideri și analiști politici americani s-au întrebat dacă nu cumva sprijinul acordat de Shapiro statului evreu, inclusiv munca depusă de acesta pentru Ambasada Israelului în trecut, nu ar fi afectat campania democrată, din cauza războiului din Gaza.
„L-au refuzat pentru că este evreu. Acesta este motivul pentru care l-au refuzat. Acum, putem fi corecți politic și să nu spunem asta. Aș putea spune, ei bine, l-au refuzat din diverse motive. Nu, nu, l-au refuzat pentru că este evreu!”, a afirmat Trump.
„Și vă spun asta: orice evreu care o votează pe Harris sau pe un democrat trebuie să se ducă să își facă un control la cap!”, a adăugat el.
Radicalii de dreapta se întorc contra lui Trump
Între timp, unele dintre cele mai influente figuri de extremă dreapta de pe Internet se întorc împotriva campaniei lui Trump, amenințând cu un „război” digital împotriva consilierilor și aliaților candidatului republican.
Această mișcare ar putea dinamita apelurile partidului la unitate, în ultimele săptămâni ale cursei prezidențiale.
Într-o postare care a strâns milioane de vizualizări, Nick Fuentes, un cunoscut adept al supremației albilor și podcaster, care a luat masa cu Trump la casa sa de la Mar-a-Lago, din Palm Beach, Florida, în 2022, a declarat pe platforma X că actuala campanie a fostului președinte „a dat-o în bară”, deoarece nu s-a poziționat mai la dreapta și „se îndreaptă spre o pierdere catastrofală”.
Laura Loomer, o activistă de extremă dreapta pe care Trump a numit-o anul trecut „foarte specială”, a declarat că surogatele lui „slabe” i-au distrus avântul și că abordarea sa „trebuie să se schimbe RAPID, deoarece nu putem vorbi despre «alegeri furate» încă 4 ani!”, într-o altă postare pe platforma X, care a fost „apreciată” de mii de cititori.
Și Candace Owens, un influencer de extremă-dreapta cu cinci milioane de urmăritori pe platforma X, care a fost fotografiată cu Trump în martie, a descris lupta conservatoare într-un podcast drept „un război civil MAGA”, alimentat de furia că politicile și persoana lui Trump au fost „înmuiate” pentru a stimula apelul său „mainstream”.
„Pur și simplu nu sunt sigură cine mai conduce autobuzul MAGA!”, a postat ea, explicând că, la fel ca în cazul altor lideri de opinie de extremă dreapta, problema ei nu este cu Trump, ci cu oamenii din jurul său. „Pierzi sprijinul oamenilor care au crezut în tine. ... Ai nevoie de acei oameni.”, a postat ea.
Atacurile din interior, care au loc în timp ce alți susținători îi cer lui Trump să adopte o abordare mult mai disciplinată și mai orientată spre politică în campania sa, evidențiază o nouă vulnerabilitate într-unul dintre cele mai puternice segmente ale bazei naționale a lui Trump.
Având în spate milioane de adepți, liderii de opinie de extremă dreapta au fost mult timp unul dintre cele mai fiabile motoare pentru susținerea lui Trump pe Internet.
Ei s-au dovedit decisivi, contribuind la construirea energiei virale care i-a impulsionat liderului republican cariera politică, precum și sprijinul său puternic în rândul alegătorilor predominant albi, de sex masculin.
Trump a încurajat cele mai populare voci ale Internetului, de extremă-dreapta, înainte de alegerile din 2016 și cele din 2020, primindu-le chiar pe unele dintre acestea la Casa Albă pentru un „summit social media”, în 2019.
În timp ce campania lui Trump se confruntă cu o scădere a rezultatelor în sondaje, activiștii de extremă dreapta susțin că strategia sa politică a eșuat, deoarece nu a adoptat poziții mai dure în privința rasei și a imigrației. Aceștia au cerut, de asemenea, ca echipa de campanie să-și concedieze comanagerii, Chris LaCivita și Susie Wiles, acuzându-i pentru o strategie lipsită de „strălucire”.
Mulți dintre criticii de extremă-dreapta ai campaniei au declarat că încă îl susțin cu tărie pe Trump însuși. Unii dintre ei au promis să atace campania online și la mitingurile lui Trump, dacă aceasta nu își schimbă direcția.
Amenințarea reprezintă o provocare pentru oficialii echipei de campanie, care s-au străduit să dezaprobe public sau să nu ia în considerare vocile radicale, de teamă că acestea ar putea îndepărta o parte dintre alegători.
Reorganizarea campaniei sale de către Trump, inclusiv reangajarea directorului său de campanie din 2016, Corey Lewandowski, l-a determinat pe Fuentes să declare o „primă victorie” a campaniei lui, în ciuda laudei publice a lui Trump pentru LaCivita și Wiles.
Online, Loomer l-a ironizat pe Fuentes, spunând că nu are „nimic de-a face” cu revenirea lui Lewandowski - coautor al cărții „Let Trump Be Trump” („Lăsați-l pe Trump să fie Trump”) - și a spus că ar trebui „să nu mai pretindă că el este cel care ia deciziile”.