Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump: „Țara noastră o duce foarte bine” pentru că „în sfârșit punem America pe primul loc”

Trump: „Țara noastră o duce foarte bine” pentru că „în sfârșit punem America pe primul loc”

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că SUA o duc "foarte bine", în pofida imposibilităţii de a estima când va lua sfârşit închiderea parţială a activităţii administraţiilor federale, relatează dpa. 

"Ţara noastră o duce foarte bine. Ne securizăm frontierele, facem noi Acorduri comerciale minunate şi ne aducem soldaţii înapoi acasă. Punem în sfârşit America pe primul loc", a scris Trump pe Twitter, urându-le "tuturor, inclusiv media care lansează ştiri false", un Crăciun fericit. 

Preşedintele nu a putut prezice când se va încheia închiderea parţială a activităţii administraţiilor federale, în condiţiile în care a continuat să insiste asupra finanţării zidului pe care vrea să-l construiască la frontiera cu Mexicul. 

Trump a făcut o serie de remarci contradictorii privind amploarea zidului pe care vrea să-l construiască şi rămâne neclar când de mult este dispus la un compromis cu democraţii din Senat, care refuză să finanţeze bariera, despre care susţin că este o mişcare politică şi o risipă de bani. 

Preşedintele a solicitat iniţial 5 miliarde de dolari, dar toate semnele indică că el vorbeşte acum despre o sumă mai mică. 

"Nu se va încheia blocajul atâta timp cât nu vom avea un zid, un gard sau oricum vor să-i zică", a spus el despre închiderea parţială a agenţiilor guvernului federal, aflată în a patra zi. "Este o barieră împotriva celor care vin în valuri în ţara noastră", a spus Trump. 

El a anunţat, de asemenea, şi noi contracte pentru construcţia zidului, deşi detaliile sunt neclare. 

În acelaşi timp, el a continuat să critice marţi Rezerva Federală Americană (FED). 

"Cresc ratele dobânzilor prea repede, asta este opinia mea", a declarat Trump în Biroul Oval. 

Propriul său ministru de finanţe, Steven Mnuchin, a trebuit să intervină în weekend şi să dea asigurări că preşedintele nu intenţionează să-l concedieze pe preşedintele FED, Jerome Powell. Banca centrală americană este gândită ca o instituţie independentă, notează dpa. 

Trump şi-a exprimat marţi încrederea în Mnuchin, afirmând că este "un tip foarte talentat". 

Mnuchin pare să fi agitat şi mai mult pieţele financiare, întâlnindu-se în weekend cu şefii băncilor. 

Mnuchin a avut discuţii cu CEO-ul J.P. Morgan Chase, Jamie Dimon, cu Brian Moynihan, de la Bank of America, cu David Solomon, de la Goldman Sachs, cu James Gorman, de la Morgan Stanley, cu Tim Sloan (Wells Fargo) şi Michael Corbat (Citigroup).

AGERPRES

Subiecte în articol: donald trump
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri