Jurnalul.ro Ştiri Locale Performanță medicală uluitoare: O tumoră de dimensiuni record a fost extirpată la Spitalul Județean Sibiu

Performanță medicală uluitoare: O tumoră de dimensiuni record a fost extirpată la Spitalul Județean Sibiu

de Redacția Jurnalul    |   

O echipă medicală de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a extirpat cu succes o tumoră retroperitoneală de aproape 10 kilograme. Pacienta, o femeie în vârstă de 38 de ani, a trecut prin intervenție fără complicații. Aceasta a fost externată la doar cinci zile după operație

O intervenție chirurgicală de mare complexitate a fost realizată în cadrul Secției Clinice Chirurgie I a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde medicii au reușit să îndepărteze o tumoră retroperitoneală uriașă, cu un diametru de aproximativ 25 de centimetri și o greutate estimată între 9 și 10 kilograme.

Potrivit reprezentanților spitalului, formațiunea tumorală avea dimensiuni comparabile cu cele ale unei găleți și reprezenta „un risc major pentru viața pacientei, atât prin dimensiuni, cât și prin localizarea profundă”.

Intervenția a fost coordonată de profesorul Ciprian Tănăsescu, împreună cu medicii Spiridon Eremeev, Mihai Faur, Ana Maria Neaga și Paul Șiancu, medic oncolog. Managementul anestezic a fost asigurat de conferențiarul Alina Bereanu.

Operația s-a desfășurat fără complicații, iar evoluția postoperatorie a fost favorabilă. Pacienta a fost externată la cinci zile după intervenție, fără evenimente adverse.

„Acest caz evidențiază capacitatea Secției Clinice Chirurgie I din cadrul SCJU Sibiu de a gestiona cazuri chirurgicale complexe, cu rezultate excelente pentru pacienți”, au transmis reprezentanții unității medicale.

Conducerea spitalului a felicitat întreaga echipă implicată în intervenție și a subliniat că astfel de reușite „confirmă angajamentul constant al spitalului pentru excelență în actul medical și pentru oferirea celor mai bune șanse pacienților”.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: tumora femeie interventie operatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri