Jurnalul.ro Ştiri Locale Tur ghidat gratuit, la 43 de ani de la înființarea metroului bucureștean

Tur ghidat gratuit, la 43 de ani de la înființarea metroului bucureștean

Un tur ghidat în Dispeceratul central va avea loc vineri, în cadrul Zilei porților deschise, cu ocazia aniversării a 43 de ani de la înființarea metroului bucureștean.

Vineri, între orele 10.00 și 14.00, în stația de metrou Piața Unirii 1, călătorii sunt așteptați să descopere cum funcționează „inima metroului”, Dispeceratul Central.

Vizitatorii vor beneficia de un tur ghidat în locul de unde se coordonează atât circulația trenurilor de metrou, cât și activitățile adiacente, inclusiv lucrările din timpul nopții.

Dispeceratul Central al Metrorex funcționează în permanență de 43 de ani. Persoanele cu vârsta de peste 14 ani vor putea intra în Dispecerat în baza cărții de identitate.

„Din motive de securitate, accesul în dispecerat se va face în grupuri de maxim 10-15 de persoane, fără a fi permisă intrarea cu bagaje voluminoase (rucsacuri, genți) și obiecte interzise. Copiii vor veni însoțiți de adulți”, transmite Metrorex.

În luna noiembrie 1979, din Depoul Ciurel, primul tren de metrou intra în circulație pe cei 8,1 km ai primului tronson al Magistralei I. Tronsonul avea 6 stații (Semănătoarea, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Piața Unirii, Timpuri Noi) și un depou. Astăzi, lungimea rețelei de metrou a municipiului București se întinde pe 78 km cale dublă, distribuiți pe 5 magistrale, 63 de stații cu 190 de căi de acces și 6 depouri.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: metrou tur ghidat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri