Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Turbomecanica a vândut un teren cu 1,47 milioane euro

Turbomecanica a vândut un teren cu 1,47 milioane euro

Turbomecanica a vândut un teren din comuna Dragomireşti Vale, din judeţul Ilfov, cu peste 1,47 milioane euro, se arată într-un anunţ publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

 

'Turbomecanica, prin preşedintele Consiliului de administraţie, în conformitate cu prevederile Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 70 din 14 mai 2012, a finalizat vânzarea terenului proprietate a societăţii situat în intravilanul comunei Dragomireşti Vale, parcela 51/2, judeţul Ilfov, încheind contractul de vânzare-cumpărare. Preţul vânzării este echivalentul în lei la cursul BNR din data vânzării a sumei de 1,472 milioane euro, cu aplicarea măsurilor de simplificare privind plata TVA, achitat integral la data semnării contractului', se arată în document.

Preţul acţiunilor companiei creştea vineri la prânz cu 1,79%, la 28,5 bani/acţiune. De la începutul anului, valoarea acţiunilor a scăzut cu 1,75%, iar în ultima lună cu 1,58%.

Compania are ca domeniu de activitate fabricarea de aeronave şi nave spaţiale. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri