x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Tech Pericolul ascuns din videoclipurile virale: IA creează imagini și voci false. La ce trebuie să fii atent

Pericolul ascuns din videoclipurile virale: IA creează imagini și voci false. La ce trebuie să fii atent

de Redacția Jurnalul Publicat la 29 Iul 2026 16:15 Modificat la 29 Iul 2026 16:15
Pericolul ascuns din videoclipurile virale: IA creează imagini și voci false.  La ce trebuie să fii atent
Jurnalul/A permite crearea sau modificarea unor imagini, înregistrări audio și videoclipuri astfel încât acestea să pară autentice.

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra creșterii numărului de materiale deepfake generate cu ajutorul inteligenței artificiale, care pot fi utilizate pentru răspândirea dezinformării, manipularea opiniei publice sau afectarea reputației unor persoane.

Specialiștii în securitate cibernetică explică faptul că tehnologia deepfake permite crearea sau modificarea unor imagini, înregistrări audio și videoclipuri astfel încât acestea să pară autentice, deși sunt produse sau alterate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială.

Evoluția rapidă a acestor tehnologii face ca identificarea conținutului fals să devină tot mai dificilă. Materialele generate de AI pot reproduce în mod realist chipuri, voci, expresii faciale și gesturi, fiind folosite inclusiv pentru distribuirea de știri false sau campanii de manipulare online.

Cum recunoști videoclipurile realizate cu IA

Într-o informare transmisă miercuri, instituția recomandă utilizatorilor să analizeze cu atenție elementele vizuale și audio ale unui material suspect înainte de a-l distribui.

Printre indicii care pot semnala existența unui deepfake audio se numără pauzele nenaturale, întreruperile în voce, tonalitatea robotică, lipsa intonației sau sunetele distorsionate.

În cazul imaginilor și videoclipurilor, specialiștii recomandă verificarea unor elemente, precum mișcările nefirești ale feței, sincronizarea incorectă dintre mișcarea buzelor și sunet, fundalurile deformate sau umbrele care nu corespund în mod realist.

DNSC le recomandă utilizatorilor să verifice întotdeauna sursa unui material și contextul în care acesta este distribuit, precum și să compare informațiile cu date provenite din surse oficiale.

Pentru identificarea eventualelor manipulări, specialiștii sugerează folosirea unor instrumente precum căutarea inversă a imaginilor prin Google Images sau Google Lens, platformele de verificare a informațiilor și aplicațiile specializate în analiza conținutului digital.

Citește și Inteligența Artificială îți poate lua locul de muncă? Noile date arată care sunt profesiile cele mai expuse și cine este în siguranță

Atenție la redistribuirea materialelor

Instituția avertizează că redistribuirea materialelor neverificate poate contribui la propagarea dezinformării și recomandă prudență înainte de transmiterea mai departe a unor imagini, videoclipuri sau înregistrări audio care ridică semne de întrebare.

Verificarea informațiilor înainte de distribuire rămâne una dintre cele mai eficiente metode de limitare a impactului conținutului fals generat cu ajutorul inteligenței artificiale, susțin experții în securitate cibernetică.

 

×