Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia anunță data alegerilor parlamentare și prezidențiale

Turcia anunță data alegerilor parlamentare și prezidențiale

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat data alegerilor parlamentare și prezidențiale. Acestea se vor desfășura în luna mai 2023, după ce se termină Ramadamul, scrie Reuters.

Șeful statului nu a precizat ziua exactă a desfășurării scrutinului. "Poporul nostru le va spune gata Mesei celor 6 (platforma opoziţiei turce), în aceeaşi zi ca acum 73 de ani", a spus şeful statului, referindu-se la victoria Partidului Democrat din 14 mai 1950. 
Ramadanul are loc în perioada 23 martie - 21 aprilie 2023.
 
Constituția a fost modificată și președintele este ales acum prin vot universal dar opoziția promite revenirea la sistemul parlamentar dacă va câștiga. 
Este de așteptat ca Erdogan să candidaze pentru un nou mandat. El a devenit premier în anul 2003 și președinte în 2014.
 
Partidul Democrat, conservator, a fost fondat în 1946 de Adnan Menderes și de formațiunea "Atatürk", considerat părintele Turciei moderne deoarece a făcut trecerea de la statul islamic la cel laic. Menderes a câștigat alegerile din 14 mai 1950, însă un deceniu mai târziu a fost înlăturat de la putere. Erdogan se compară adesea cu acesta. 

Formațiunea politică a lui Erdogan este Partidul Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) care se află la conducerea țării de două decenii .
Masa celor 6 este o alianţă electorală alcătuită din 6 partide de opoziţie, conduse de Partidul Popular Republican (CHP). 

Subiecte în articol: alegeri turcia parlamentare erdogan ramadam
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri