Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia se oferă să ajute la „garantarea securității” în Siria

Turcia se oferă să ajute la „garantarea securității” în Siria

de Redacția Jurnalul    |   

Turcia spune că dorește să ajute la „garantarea securității” în Siria după căderea președintelui Bashar al-Assad în fața unei ofensive a rebelilor conduși de islamiști.

„Turcia este pregătită să își asume responsabilitatea pentru tot ceea ce este necesar pentru a vindeca rănile Siriei și a-i garanta unitatea, integritatea și securitatea”, a declarat ministrul de externe Hakan Fidan într-un mesaj pe X, conform AFP.

„Ne vom intensifica activitatea pe această temă cu țările din regiune și cu actorii internaționali în zilele următoare”.

Turcia, fără a fi implicată direct, a sprijinit diverse mișcări rebele din Siria și a privit cu ochi buni înaintarea rapidă prin Siria a luptătorilor care l-au alungat pe Assad.

Fidan a adăugat că speră că „milioanele de sirieni care au fost nevoiți să își părăsească casele vor putea să se întoarcă în țara lor natală”.

El a declarat anterior, după întâlnirea de sâmbătă cu omologii săi rus și iranian, că actorii internaționali și regionali ar trebui să asigure o tranziție lină de la guvernul Assad.

El a afirmat, de asemenea, că Turcia va depune eforturi pentru a împiedica separatiștii kurzi să își extindă influența în Siria.

Turcia are o graniță de 900 de kilometri cu Siria și găzduiește aproape trei milioane de refugiați sirieni.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: turcia siria securitate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri