Jurnalul.ro Cultură Muzica Turneul european „LIFE WILL WIN” – ÎN SPRIJINUL UCRAINEI A ajuns LA BUCUREȘTI

Turneul european „LIFE WILL WIN” – ÎN SPRIJINUL UCRAINEI A ajuns LA BUCUREȘTI

de Magdalena Popa Buluc    |   

Bucureștiul s-a alăturat orașelor europene care găzduiesc Turneul European „Life Will Win”, un eveniment caritabil conceput cu scopul strângerii de fonduri pentru dotarea cu aparatură medicală a spitalelor din Ucraina, dar și pentru sprijinirea artiștilor ucraineni și pentru sprijinirea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Turneul se desfășoară în principalele piețe ale unor mari capitale sau orașe europene din Polonia, Cehia, Austria, Germania, Italia sau Spania, care vor deveni spațiu de manifestare pentru muzica și cultura ucraineană.

Concertul de la București a avut loc sâmbătă, 18 iunie, în Piața „George Enescu”, la inițiativa Ambasadei Ucrainei la București, cu sprijinul Primăriei Municipiului București și ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

Despre Turneul European „Life Will Win”

Turneul European „Life Will Win” își propune să unească europenii și ucrainenii din străinătate și să strângă fonduri pentru a sprijini Ucraina, care în prezent își apără nu doar propria libertate, ci și securitatea și viitorul democratic și liber pentru întreaga Europă. Turneul a debutat în Polonia, la Varșovia, cu două concerte, în 10 și 12 iunie, și a strâns până acum mii de oameni. Pe harta evenimentului sunt incluse mari capitale și orașe europene, printre care: Praga (Cehia) – 13 iunie, Budapesta (Ungaria) – 16 iunie, Viena (Austria) – 17 iunie, București (România) – 18 iunie, Berlin (Germania) – 20 iunie, Florența (Italia) – 21 iunie, Madrid (Spania) – 22 iunie și Cascais (Portugalia) – 23 iunie.

 

Pe scena „Life Will Win” au evoluat artiști cunoscuți nu doar în Ucraina, ci și dincolo de granițele acesteia: MONATIK, Vopli Vidopliasova, Pianoboy, Wellboy, Alina Pash și alții, iar cei prezenți au putut asculta cele mai emoționante melodii din „Evening Quarter” interpretate de actorii Kvartal 95 Studio, o celebră companie ucraineană, creatoare a numeroase programe umoristice foarte apreciate.

 

Gazdele concertelor au fost de asemenea actori ai Kvartal 95 Studio, alături de Yevhen Koshovy, Olena Kravets, Oleksandr Pikalov și prezentatoarea și actrița TV ucraineană Daria Tregubova.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri