Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina raportează bombardamente intense. Trei morți și patru răniți în Donețk

Ucraina raportează bombardamente intense. Trei morți și patru răniți în Donețk

de Redacția Jurnalul    |   

Ucraina raportează bombardamente intense pe toată linia frontului. Autoritățile din regiunea Donețk au declarat că trei persoane au fost ucise și patru rănite în ultimele 24 de ore.

O mare parte din atacuri au fost îndreptate spre așezări din regiunile Luhansk și Donețk, multe dintre acestea fiind părăsite de locuitorii lor. Rusia controlează o mare parte din cele două teritorii și speră să le captureze în totalitate, notează CNN.

Tirurile de artilerie asupra orașului Kupyansk din regiunea vecină Harkov s-au intensificat în ultimele săptămâni, în condițiile în care forțele rusești se află la doar aproximativ zece kilometri distanță.

Oficialii ucraineni au declarat că au avut loc atacuri de artilerie împotriva mai multor orașe și sate de-a lungul liniilor de front intens disputate la est de Kupyansk.

Autoritățile din regiunea Donețk au declarat că trei persoane au fost ucise și patru rănite în ultimele 24 de ore. Acestea au spus că mai multe așezări din apropierea orașului Bakhmut, punct de focar, au fost ținta unor atacurilor.

Serhiy Hayday, șeful administrației militare din regiunea Luhansk, a declarat că în zona în care se întâlnesc regiunile Donețk și Luhansk (în apropiere de orașul Kreminna) "toate atacurile au fost respinse. Sectorul Kreminna este un peisaj forestier, motiv pentru care rușii încearcă să manevreze acolo, mergând cu grupuri mici de 10-15 persoane. Rușii învață de la noi, așa că variază de la o zi la alta".

Hayday a adăugat că "pierderile inamicului au ajuns la 70 de morți și nenumărați răniți. Spitalele lor sunt supraaglomerate. Rușilor nu le pasă deloc de pierderile lor".

CNN nu poate confirma în mod independent pierderile suferite de ambele părți în lupte.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ucraina bombardamente
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri