Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucrainenii au folosit iar rachetele antinavă Neptun pentru a ataca o țintă terestră din Rusia

Ucrainenii au folosit iar rachetele antinavă Neptun pentru a ataca o țintă terestră din Rusia

de Redacția Jurnalul    |   

Ucrainenii au folosit pentru a doua oară rachetele antinavă Neptun, produse intern, pentru a ataca o ţintă terestră din Rusia, relatează Monitorul Apărării.

Forţele ucrainene au lovit mai multe depozite de petrol din regiunile Rostov şi Krasnodar Krai, între 17 şi 18 iunie, folosind rachetele antinavă Neptun, produse intern, împotriva unor ţinte strategice. Este pentru a doua oară când ucrainenii folosesc aceste rachete în teritoriul rusesc.

Informaţia a fost publicată şi în raportul zilnic al Institutului pentru Studiul Războiului. Surse din Forţele Navale Ucrainene au transmis pentru Suspilne, ieri, că forţele ucrainene au folosit rachetele antinavă Neptun, cel mai probabil o variantă modificată, pentru a lovi unele ţinte terestre, mai precis un terminal de petrol al Yugneftekhimtransit LLC, în oraşul port Chushka, din Krasnodar.

Presa de opoziţie din Rusia a scris, de asemenea, că ruşii din această zonă au auzit explozii în apropiere de Chushka, în timpul nopţii, şi că a avut loc un incendiu care a afectat gazoductul şi zonele în care se aflau echipamentele tehnice.

Autorităţile ruseşti nu au confirmat atacul, însă ministerul rus al apărării a transmis că a fost interceptată o rachetă Neptun într-o zonă nespecificată, pe 18 iunie.

Potrivit unor surse SBU, ucrainenii au desfăşurat şi atacuri cu drone împotriva terminalelor Azovskaya şi Azovnaftoprodukt din Azov, regiunea Rostov. Autorităţile din Rostov au transmis că atacurile au provocat incendii. Aceste depozite ar fi conţinut 22 de rezervoare de petrol, iar presa din Crimeea susţine că până la 60 de tone de produse petroliere se aflau acolo.

Nu este pentru prima dată când ucrainenii folosesc rachetele antinavă Neptun, produse intern. Pe 31 mai, forţele ucrainene au folosit rachetele Neptun pentru a lovi un depozit de petrol din Kavkaz, din Krasnodar Krai.

Atât Chushka, cât şi Kavkaz sunt oraşe port aflate în apropiere de Strâmtoarea Kerci şi se află la 250 de km distanţă de linia de front din Ucraina, aşadar, în raza de acţiune de 300 de km a rachetelor americane ATACMS. Cu toate acestea, americanii nu permit ucrainenilor să le folosească în teritoriul rusesc.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: rachete antinavă ucraineni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri