Jurnalul.ro Cultură O nouă expoziție în pregătire la TNB: UMBRA CUVINTELOR

O nouă expoziție în pregătire la TNB: UMBRA CUVINTELOR

de Magdalena Popa Buluc    |   

Miruna Budișteanu își propune să reconstituie în Rotonda și în foaierul Sălii Mici a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București un „spațiu afectiv" care să omagieze memoria lui George Banu, sub titlul UMBRA CUVINTELOR.

„L-am cunoscut pe George Banu la „umbra cuvintelor”, în teatru, la Paris, mergând la repetițiile lui Pintilie de la Theatre de la Ville, iar această prietenie s-a pecetluit spiritual, în timp, cu un dar, oferit intuitiv la acel moment – un desen, de relativ mici dimensiuni, din ciclul lucrărilor pe tematică sacră, reprezentând un Iisus rănit, de care s-a atașat instantaneu. Mult mai târziu, în scrierile lui, am regăsit o trimitere la înțelegerea și sensul darului, pe care o împărtășesc – „adevăratele daruri reflectă cunoașterea celuilalt, a dorințelor și așteptărilor sale”.

Această expoziție se dorește a fi un dar în memoria lui George Banu, pentru tot ce ne-a dăruit cu generozitate, dar pe care îl ofer, la rândul meu, actorilor, creatorilor și iubitorilor de teatru și artă.

„Umbra cuvintelor” este, în fapt, urma cuvintelor transpusă în realitate – „ultima care rămâne în urma actului teatral” (”Despre uitare”), umbra cuvintelor fiind proiecția secundă în spațiul memoriei, cât și cea din spațiul vizibil, ce ne înconjoară – proiecția vizuală, consecința materială a cuvintelor rostite.

Îmi propun ca în spațiul sălii Rotonda și a foaierului Sălii Mici să reconstitui un spațiu afectiv, o „instalație” a trăirilor, a temelor vizuale pe care George Banu le-a aprofundat și le-a decriptat de-a lungul timpului, urmărind mai curând rezonanțele semantice și sentimentale, decât trama istorică, aleasă aleatoriu.

George Banu mărturisea că se regăsește în „imaginea eteroclită a unui portret de Arcimboldo”. Propun, așadar, dincolo de deconstrucție, o recompunere a unui portret inspirat din propria-i subiectivitate, plecând de la temele pe care chiar el le-a evidențiat: „Cortina” (sau fisura lumii), ca metaforă. „În pictură, ca și în teatru, cortina sparge unitatea. Ea lasă să se vadă tot atât cât camuflează... împarte ființele în actori și spectatori, protejeaza secretul și întreține așteptarea unei dezvăluiri mereu posibile”; „Ușa” (ca geografie intimă) – revelarea interiorității sau a exteriorului, a valențelor simbolice; „Nocturne”, sau despre negru și întuneric în teatru și pictură; raportul dintre umbră și timp, despre întoarcerea la lumină; „Omul văzut din spate” – omul însingurat sau privirea ascunsă, dialectica între expresia feței și a spatelui, ambivalențele semantice; „Obiectele rănite” – amprenta timpului și încărcătura semantică a obiectelor, dialogul pe care îl purtăm cu obiectele din jurul nostru.

Invit actori ai Teatrului Național din Bucuresti, critici și teoreticieni ai teatrului, care l-au cunoscut pe George Banu, de aproape sau din depărtări, să intervină prin cuvânt și interacțiune cu spațiul nou creat, revizitând fragmente din rolurile pe care le-au jucat - piese și autori pentru care George Banu a avut o predilecție, sau citind din textele lui, lăsând la latitudinea fiecăruia să propună ce-I definește ca actor și ca mesaj.” Miruna Budișteanu

Vernisajul va avea miercuri 8 martie 2023 la ora 17.00.

Subiecte în articol: UMBRA CUVINTELOR TNB
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri