Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu anunță că duminică „au fost sesizați prin apelul 112, de un bărbat de 49 de ani, din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că, l-a găsit pe nepotul său, de 13 ani, căzut în baie, inconștient”.
Echipajul Serviciului de Ambulanță Gorj, sosit la fața locului, a efectuat manevre de resuscitare, însă la final a fost constatat decesul copilului.
Trupul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Anchetatorii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
(sursa: Mediafax)