Jurnalul.ro Ştiri Externe Un avion militar rus s-a prăbușit în Marea Neagră

Un avion militar rus s-a prăbușit în Marea Neagră

Un avion militar rus care transporta 91 de persoane, inclusiv membri ai unui cor al armatei, cu destinaţia Siria, s-a prăbuşit duminică în Marea Neagră la scurt timp după decolarea sa, potrivit unui anunţ al Ministerului rus al Apărării, citat de agenţiile ruse de presă, relatează AFP. 

Avionul, care a decolat la ora locală 5,40 (2,40 GMT) din Adler, oraş situat la sud de staţiunea balneară Sochi, de la Marea Neagră, efectua un zbor obişnuit cu destinaţia baza aeriană rusă Hmeimim, în apropiere de Lattaqia, în nord-vestul Siriei, potrivit ministerului. 

''Resturi ale avionului Tu-154, al Ministerului rus al Apărării, au fost găsite la o distanţă de 1,5 kilometri de litoralul oraşului Soci, la o adâncime de 50-70 metri'', a indicat ministerul, precizând că la bordul avionului de aflau 83 de pasageri şi opt membri ai echipajului. 

Aparatul transporta militari ruşi şi membri ai Ansamblului Alexandrov, unul dintre corurile armatei ruse care se deplasa în Siria pentru a participa la sărbătorile de Anul Nou la baza aeriană. Printre pasageri se aflau şi nouă jurnalişti, a mai spus ministerul rus, citat de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat agenţiilor ruse de presă că preşedintele Vladimir Putin a fost informat în legătură cu situaţia avionului prăbuşit şi că este la curent cu evoluţia operaţiunilor de căutare. 

AFP aminteşte că Rusia întreprinde din septembrie 2015 o campanie militară, îndeosebi aeriană, în Siria pentru a susţine regimul preşedintelui Bashar Al-Assad, un aliat de mult timp al Moscovei.

Subiecte în articol: avion disparut avion
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri