Jurnalul.ro Ştiri Externe Un bărbat a fost "neutralizat" în cursul operaţiunii poliţiei de la Bruxelles

Un bărbat a fost "neutralizat" în cursul operaţiunii poliţiei de la Bruxelles

Un bărbat a fost "neutralizat" în cursul operaţiunii poliţiei din cartierul Shaerbeek, din Bruxelles, relatează agenţia Belga, citată de Reuters.

Potrivit RTBF, bărbatul a fost reţinut.

Poliţia belgiană desfăşoară o operaţiune de amploare într-o locuinţă din cartierul Schaerbeek, din Bruxelles, iar două explozii au fost auzite la începutul raidului. Martori au declarat că au auzit şi focuri de armă.

Un tramvai care trecea prin zonă a fost evacuat.

Unităţile speciale ale Poliţiei federale au intrat în clădire. Între timp, agenţi cu arme grele, dar şi mai multe camioane militare au înconjurat zona şi nu permit accesul nimănui.

La faţa locului se află unităţi de genişti, anunţă RTBF.

Operaţiune intervine după ce autorităţile au arestat şapte persoane, iar Germania alte două, în legătură cu atentatele de marţi de la Bruxelles, soldate cu 31 de morţi şi aproape 300 de răniţi.

Subiecte în articol: bruxelles perchezitii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri