Un bărbat de 46 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a încercat să dea mită 350 lei unor agenţi de la poliţia rutieră, care l-au prins conducând prin Craiova cu 86 km/oră şi sub influenţa alcoolului.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Dolj, bărbatul de 46 de ani a oferit banii pentru a nu fi sancţionat contravenţional şi a nu i se reţine permisul de conducere auto întrucât a fost depistat conducând un autoturism cu viteza de 86 km/oră, iar în urma testării cu aparatul etilotest i s-a stabilit o concentraţie de 0,09 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
"Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, l-au prins în flagrant pe bărbatul de 46 ani în timp ce oferea suma de 350 lei către doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova - Biroul Poliţiei Rutiere. Poliţiştii au refuzat categoric oferta şi au sesizat DGA - SJA Dolj", se precizează în comunicat.
Bărbatul a fost reţinut duminică pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, urmând ca luni să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES