Un bărbat de 56 ani, din comuna Lunca de Sus, a decedat, marţi, după ce a fost lovit de arborele pe care l-a tăiat, evenimentul având loc într-o zonă împădurită, la limita dintre judeţele Harghita şi Bacău.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că bărbatul şi soţia sa se aflau, luni, la casa lor de vacanţă şi, la un moment dat, victima a plecat în pădure să aducă lemne de foc.
Soţia sa l-a aşteptat mai multe ore şi, când a văzut că nu se întoarce, a mers să-l caute, împreună cu fiicele sale.
Bărbatul a fost găsit decedat în pădure şi, pentru că zona era greu accesibilă, s-a solicitat ajutorul salvatorilor montani pentru coborârea trupului de pe munte.
Şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Fekete Ors, a precizat, pentru AGERPRES, că intervenţia a fost foarte dificilă, din cauza zonei greu accesibile şi a vremii nefavorabile.
Salvatorii au coborât trupul bărbatului de pe munte, iar un echipaj de ambulanţă l-a transportat la Serviciul de Medicină Legală.
AGERPRES