Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bebeluș de numai 6 luni a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa

Un bebeluș de numai 6 luni a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa

Un bebeluşde numai 6 luni s-a stins din viaţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Potrivit cadrelor medicale, acesta s-ar fi născut cu mai multe afecţiuni şi malformaţii, fiind supus şi unor intervenţii chirurgicale dar cărora nu le-a făcut față, scrie replicaonlie.ro.

 La scurt timp au apărut şi speculaţiile, cum că ar avea legătură cu decesele bebeluşilor din ţară, legate de tulpina bacteriei E.coli.

Micuţul s-a stins din viaţă la Secţia de Chirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Potrivit cadrelor medicale, acesta avea malformaţii încă de la naştere, probleme intestinale cât şi alte afecţiuni.

De la vârsta de 7 zile, copilul a stat numai prin spital, iar problemele s-au agravat odată cu trecerea timpului. Astfel, recent, bebelusul a fost supus unei intervenţii chirurgicale, însă organismul acestuia nu a făcut față.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri