Un condamnat care a supravieţuit unei execuţii ratate este considerat ''apt'' să fie executat a doua oară, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a respins apelul înaintat de acest american. Romell Broom este un caz unic în istoria judiciară americană.
La 15 septembrie 2009, acest bărbat declarat vinovat pentru violarea şi uciderea unei adolescente în 1984 a fost supus unui calvar inuman, când responsabilii închisorii au încercat în zadar să-i insereze un cateter venos prin care să-i fie injectată substanţa letală, relatează marţi AFP.
Timp de două ore, deţinutul a fost înţepat în mod repetat în braţe şi picioare, dar niciuna dintre venele sale nu a părut suficient de vizibilă sau puternică pentru a suporta perfuzia.
După ce condamnatul s-a plâns de durerile cauzate, execuţia a a fost în cele din urmă întreruptă. Prin urmare, Romell Broom a ieşit viu din camera morţii din închisoarea Lucasville din statul Ohio.
Timp de şapte ani, apărătorii săi au insistat că, în pofida rezultatului miraculos, calvarul mental şi fizic pe care l-a suferit clientul lor ar trebui să-l exonereze de o altă încercare de execuţie. Ei au invocat amendamentul 8 al Constituţiei Statelor Unite, care interzice "pedepsele crude sau neobişnuite", şi principiul dublei incriminări, care spune că nimeni nu poate fi pedepsit penal a doua oară pentru aceleaşi fapte.
"Dl Broom nu putea să spere că va ieşi viu din camera morţii ", au scris avocaţii săi. "Timp de două ore, statul Ohio a încercat să-l execute. Din moment ce Broom a trecut în mare măsură de momentul în care se aştepta în mod iminent să moară şi a suferit dureri şi suferinţe intense, o doua încercare de a-l executa este nefondată".
Aceste argumente nu au convins Curtea Supremă care, cu majoritatea a opt judecători (şi două voturi împotrivă), a refuzat luni să includă acest dosar în calendarul său. Înalta Curte a respins, de asemenea, un apel al lui Sireci Henry, un alt condamnat la pedeapsa capitală pentru o crimă din 1976. Într-o listă de argumente prin care şi-a exprimat dezacordul faţă de majoritatea confraţilor săi, magistratul Stephen Breyer a denunţat detenţia extrem de lungă a acestui om în culoarul morţii.
Henry Sireci este închis de 40 de ani sub ameninţarea de a fi executat. Când a fost condamnat în primă instanţă, încă exista Zidul Berlinului, iar căderea Saigonului (care punea capăt războiului din Vietnam) abia urma să se producă. Pe atunci, puţini oameni ştiau de existenţa calculatorului sau internetului şi mai mult de jumătate dintre americanii care trăiesc astăzi nici nu se născuseră, a scris el.
Astăzi în vârstă de 60 de ani, şi Romell Broom a petrecut mai mult de trei decenii în culoarul morţii. Într-un mod extrem de paradoxal, a ''doua'' sa execuţie promite, în condiţiile actuale, să fie foarte controversată.
Statul Ohio şi-a anunţat în urmă cu două luni intenţia de a modifica protocolul execuţiei, incluzând trei substanţe, între care midazolam. Joia trecută, un condamnat la moarte din Alabama a prezentat convulsii timp de 13 minute în timpul execuţiei sale cu acest produs foarte criticat, deoarece este un simplu anxiolitic.
Statele Unite se confruntă în prezent cu o penurie de produse utilizate în injecţiile letale, pe care mari companii farmaceutice europene refuză să le livreze.
"În execuţii, midazolam ar trebui să plaseze condamnatul sub anestezie, dar aceasta nu este o substanţă adecvată pentru acest obiectiv", explică pentru AFP Megan McCracken, specialist în injecţii letale la Berkeley Law School. "Cu diferite ocazii, prizonierii care au primit midazolam, fie au rămas conştienţi, fie şi-au recăpătat cunoştinţa şi s-au luptat, s-au sufocat şi au arătat semne de durere şi suferinţă", a exemplificat ea. Or, aminteşte specialista, "atât Constituţia, cât şi credinţa noastră într-o bună administrare impun statelor să practice execuţii care să fie umane şi conforme legii şi Constituţiei".AGERPRES