Jurnalul.ro Ştiri Locale Un consilier municipal din Mediaş vrea reducerea la tăcere a câinilor. Ce spun veterinarii

Un consilier municipal din Mediaş vrea reducerea la tăcere a câinilor. Ce spun veterinarii

Colegiul Medicilor Veterinari Sibiu atrage atenţia că este ilegală propunerea consilierului municipal de la Mediaş, care doreşte operarea câinilor pentru ca aceştia să latre încet, fiind caz penal dacă cineva încearcă "secţionarea corzilor vocale" ale câinilor, cu alt scop decât medical.

"Această propunere este ilegală. Se încalcă Capitolul VII al Legii 205 din 2004 modificată în 2014 litera f care prevede clar că intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor. Domnul consilier ar fi fost bine să se consulte cu specialiştii. Am vorbit cu doi colegi medici veterinari de la Mediaş să discute cu el", a precizat miercuri, pentru AGERPRES, Dr. Ioan Penţea, secretar executiv al Colegiului Medicilor Veterinari din judeţul Sibiu.

Ioan Ciulea, consilierul municipal din Mediaş care doreşte operarea câinilor la corzile vocale pentru ca aceştia să latre mai încet, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că el are un câine "civilizat", "normal", "inteligent", care "nu deranjează vecinii" şi aşa îşi doreşte să fie toţi câinii din curţile oamenilor din oraş.

Întrebat cum i-a venit ideea să propună un astfel de proiect, Ciulea a răspuns: "Locuiesc la curte şi nu numai eu, personal, sunt deranjat de câini, şi vecinii mei sunt deranjaţi de câinii vecinilor care au această problemă, care latră în neştire."

Consilierul Ciulea are şi el un câine, un Labrador, dar spune că acesta nu deranjează vecinii, nu îi scoală noaptea din somn.

"Câinele meu e un câine civilizat, un câine normal, nu un câine care latră la orice mişcare şi la orice adiere de vânt. (...) Câinele meu nu deranjează vecinii. Eu am un Labrador. E un câine inteligent", a spus Ioan Ciulea.

Acesta este optimist şi crede că luni, la şedinţa Consiliului Local, propunerea sa are şanse chiar să primească amendamente "mai plauzibile şi mai inteligente".

Întrebat de corespondentul AGERPRES dacă proiectul său va intra în dezbatere publică, Ciulea a spus: "Eu aş fi foarte mulţumit dacă aş putea să-i conving. Să vină şi ei cu alte amendamente mai plauzibile şi mai inteligente decât al meu, dar să vedem ce zic ei şi opinia publică. De aceea am dat publicitate, ca să vedem ce părere au".

Ioan Ciulea este sigur că o astfel de operaţie a corzilor vocale la câini nu este deloc dureroasă.

"Absolut deloc (nu e dureros - n.r.) În ţările civilizate, asemenea operaţii se fac de către medicii veterinari, care le fac o mică incizie la corzile vocale şi totul e normal. Câinele latră, dar nu mai latră la o asemenea intensitate şi nu te mai scoală din somn noaptea", a mai precizat acesta.

Ioan Ciulea, consilier municipal la Mediaş, a depus la Primărie o propunere de hotărâre locală prin care cere ca toţi cetăţenii din oraş care au câini de curte ce latră prea tare "să-şi opereze animalul la corzile vocale sau după caz înstrăinarea animalului".

"Propun modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local Mediaş 52/2009 privind normele şi regimul contravenţiilor privind creşterea, deţinerea şi protecţia animalelor în municipiul Mediaş. Propun modificarea articolului 7 prin introducerea unui aliniat nou, respectiv aliniatul 6, cu următorul conţinut: obligarea deţinătorilor persoane fizice şi juridice de câini care tulbură liniştea publică a locatarilor la casă prin lătratul continu prin intensitate mare, acest lucru să se facă cu acordul vecinilor în scris şi totodată să-şi opereze animalul la corzile vocale sau după caz înstrăinarea animalului", propune consilierul Ciulea, în documentul înregistrat luni, la Primăria Municipiului Mediaş.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş, Ioana Făgădar, a explicat, miercuri, pentru AGERPRES, că Ioan Ciulea urmează ca luni, 22 februarie, să prezinte această iniţiativă, colegilor săi, în şedinţa Consiliului Local.

Dacă această iniţiativă va fi şi pe placul colegilor săi din Consiliul Municipal de la Mediaş, atunci propunerea va fi supusă unei dezbateri publice. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri