Jurnalul.ro Ştiri Observator Un copil răpit din Italia a fost găsit la frontiera României. Băiatul se afla într-un tren

Un copil răpit din Italia a fost găsit la frontiera României. Băiatul se afla într-un tren

Un copil de 5 ani, care figura dispărut în bazele de date italiene, a fost găsit de polițiștii de frontieră din Curtici, la intrarea în România. Alerta de dispariție a băiatului a fost introdusă de autorităţile italiene, după ce mama a raportat că i-a fost răpit copilul.

Potrivit Poliției de Frontieră, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, din judeţul Arad, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară un român, în vârstă de 31 de ani, din judeţul Arad, însoțit de fiul său, în vârstă de 5 ani.

Cei doi călătoreau cu trenul care circulă pe relația Budapesta - Timișoara.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că minorul era dat dispărut de către autorităţile din Italia.

Bărbatul şi fiul său au fost duşi la sediul sectorului Curtici, pentru verificări suplimentare.

Copilul a fost încredinţat reprezentanţilor DGASPC Arad, iar tatăl acestuia este cercetat pentru lipsire de libertate, urmând ca la finalizarea cazului să fie luate măsurile legale ce se impun.

Presa italiană a scris pe larg despre dispariția lui David, care a fost răpit de tatăl său, Bogdan. Copilul și mama sa locuiau la Padova, în Italia.

Mediafax

Subiecte în articol: copil rapit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri