Jurnalul.ro Cultură Un nou eveniment la Palatul Mogoșoaia – prima ediția a Salonului Internațional de Arte Vizuale ”Martha Bibescu”

Un nou eveniment la Palatul Mogoșoaia – prima ediția a Salonului Internațional de Arte Vizuale ”Martha Bibescu”

de Magdalena Popa Buluc    |   

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, își deschide porțile pentru o nouă atracție culturală de excepție – prima ediția a Salonului Internațional de Arte Vizuale ”Martha Bibescu”.

În perioada 4 -29 iulie 2024, parterul palatului în care a locuit una din cele mai distinse personalități ale aristocrației europene a secolului al XX-lea – prințesa Martha Bibescu, se va transforma într-un spațiu al excelenței artelor vizuale contemporane.

Prima ediția a Salonului Internațional de Arte Vizuale ”Martha Bibescu” va avea patru secțiuni: pictură, grafică, sculptură mică și tineret și va fi deschis artiștilor profesioniști, atât din țară, cât și din străinătate. 

Înscrierile se vor face on-line, în perioada 15 mai - 15 iunie 2024, pe adresa de  e-mail: salonulmarthabibescu@gmail.com

Comisia curatorială este alcătuită din: criticul de artă Luiza Barcan – câștigătoare premiului de critică în cadrul Galei Premiilor UAP (septembrie 2023), academicianul Mircia Dumitrescu și pictorul Gheorghe Dican – vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

 

Subiecte în articol: palatul mogosoaia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri