"La data de 30 iulie 2026, în jurul orei 16:30, poliţiştii Secţiei 5 de Poliţie Rurală Blaj au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cu privire la faptul că soţul ei a fost găsit spânzurat în podul imobilului de domiciliu. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.
Examinarea preliminară a trupului nu a evidenţiat urme de violenţă.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs acest eveniment.
Potrivit unor surse judiciare, ar fi vorba despre primarul comunei Bucerdea Grânoasă.
Vasile Sevestrean se afla la primul mandat de primar, fiind ales pe listele AUR.
Fostul primar, care a deţinut această funcţie de la înfiinţarea comunei, în 2006, până în 2024, a murit în august anul trecut, la 64 de ani, după ce a fost prins sub o remorcă în timp ce efectua activităţi agricole.
În urmă cu doi ani, primarul în funcţie al comunei Vinţu de Jos, aflat la primul mandat, a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei sale. AGERPRES