Jurnalul.ro Ştiri Externe Un tribunal european a aprobat comercializarea de produse cu soia modificată genetic

Un tribunal european a aprobat comercializarea de produse cu soia modificată genetic

Tribunalul General al Uniunii Europene a confirmat joi o autorizaţie emisă anterior de Comisia Europeană pentru comercializarea de produse care conţin boabe de soia modificată genetic de către grupul american Monsanto, informează AFP. 

Prin decizia sa, justiţia europeană a respins recursul formulat de trei organizaţii nonguvernamentale din Germania care se opun introducerii pe piaţă a acestor produse şi au cerut Comisiei Europene să revină asupra deciziei sale de autorizare. Aceste solicitări au fost respinse, ca nefondate, de Executivul european în 2013. 

"Tribunalul General al Uniunii Europene a respins acţiunea şi confirmă decizia prin care Comisia a respins ca nefondată cererea de revizuire a deciziei de autorizare", se arată într-un comunicat al Tribunalului General, care la nivelul UE este inferior doar Curţii Europene de Justiţie. 

Procesul de evaluare a solicitărilor de autorizare a culturii şi comercializării Organismelor Modificate Genetic se derulează în patru paşi: consultarea Autorităţii europene de securitate a alimentelor (EFSA) cu privire la riscurile asupra sănătăţii, cererea autorizării adresată statelor pe baza unui aviz favorabil din partea EFSA, procedura de recurs în cazul în care nu se formează o majoritate calificată nu se formează în rândul statelor membre şi ulterior decizia finală revine Comisiei Europene 

Statele europene au păreri împărţite faţă de organismele modificate genetic, chiar dacă acestea sunt cultivate pe scară largă în America şi Asia. În ultimii 14 ani, în Uniunea Europeană doar patru OMG-uri au fost autorizate pentru cultură, însă doar unul singur mai este cultivat şi în prezent, soiul de porumb MON810, dezvoltat de compania americană Monsanto. 

Începând din anii 1990, grupul american Monsanto a devenit specialist pe Organismele Modificate Genetic controlând 30% din piaţa mondială a OMG graţie omniprezenţei pe piaţa din SUA, unde 80% din soiurile sale de porumb şi 90% din soiurile sale de soia modificată genetic sunt utilizate de fermieri. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri