Ar putea fi greu de înțeles cum a ajuns România în situația celor mai mici salarii la stat. Discrepanțele față de restul țărilor europene sunt mari, medicii noștri pleacă în afară, profesorii la fel, alții preferă să facă munci necalificate, pentru că sunt mai bine plătite ca aici. Dar în realitate nu e greu. Dacă ne uităm doar spre câteva dintre dosarele celebre de corupție - Microsoft, autointitulatul Prinț Paul, și așa mai departe -, găsim acolo creșterile salariale care nu s-au dat. Acolo sunt banii medicului rezident, acolo sunt banii învățătoarei de la țară, acolo sunt banii polițistului de secție care nu reușește să asigure un trai minimal pentru familia sa.