Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 420 de copii sunt uciși sau răniți în Gaza în fiecare zi

Peste 420 de copii sunt uciși sau răniți în Gaza în fiecare zi

de Redacția Jurnalul    |   

Peste 420 de copii sunt uciși sau răniți în Gaza în fiecare zi, anunță UNICEF, potrivit Sky News.

Declarația a fost făcută de directorul executiv al organizației, Catherine Russell, în cadrul ședinței Consiliului de Securitate al ONU. Ea a spus că din cele peste 8.000 de persoane care ar fi fost ucise în Gaza în ultimele trei săptămâni, potrivit unor surse palestiniene, 3.400 sunt copii.

„Acest lucru înseamnă că peste 420 de copii sunt uciși sau răniți în Gaza în fiecare zi, un număr care ar trebui să ne zguduie pe fiecare dintre noi până în măduva oaselor", a declarat Russell.

Ea a mai spus că violențele comise împotriva copiilor sunt și dincolo de Fâșia Gaza. În Cisiordania, inclusiv în Ierusalimul de Est, cel puțin 37 de copii ar fi fost uciși, a susținut reprezentanta UNICEF.

În Israel, peste 30 de copii ar fi fost uciși și cel puțin 20 au fost luați ostatici, a precizat Catherine Russell.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: unicef gaza copii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri