Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii UPDATE Compania Arctic Stream a ajuns la o capitalizare de 141 milioane lei la BVB

UPDATE Compania Arctic Stream a ajuns la o capitalizare de 141 milioane lei la BVB

Compania Arctic Stream (simbol AST), integrator de infrastructură şi securitate IT, companie controlată în proporţie de 66% de Dragoş Diaconu, a încheiat prima şedinţă de tranzacţionare la Bursa de la Bucureşti la preţul de 33,6 lei pe acţiune, în creştere cu 34,4% faţă de cel din plasamentul privat.

Astfel, compania, înfiinţată în 2017, intră la cota Bursei la o capitalizare de 141 mil. lei.

„Nu vom neglija motivarea acţionarilor şi vom face acest lucru prin operaţiuni recurente de majorare de capital cu acţiuni gratuite“, promite Dragoş Octavian Diaconu, CEO şi acţionar majoritar al companiei.

La preţurile curente de tranzacţionare de ieri, deţinerea directorului general este de 93 mil. lei. Joi, investitorii au tranzacţionat acţiuni AST de circa 6,6 mil. lei, arată datele BVB.

Mediafax

ȘTIRE INIȚIALĂ Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a anunţat că, acţiunile companiei Arctic Stream, integrator de infrastructură şi securitate IT din România, vor intra la tranzacţionare pe piaţa AeRO, segmentul de acţiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacţionare, joi, 29 iulie, sub simbolul bursier AST.

Valoarea capitalizării anticipate este de 104,7 milioane de lei.

Listarea companiei vine după încheierea unui plasament privat de acţiuni derulat în luna iunie 2021 prin care acţionarul majoritar a vândut 838.260 acţiuni la un preţ de 25 lei/acţiune. În cadrul plasamentului au subscris 178 de investitori, dintre care 39 investitori calificaţi şi 139 de retail.

Subscrierile totale înregistrate au depaşit 113 milioane lei, rezultând astfel într-o suprasubscriere de peste 7 ori faţă de valoarea iniţială a ofertei, compania reuşind să atragă cu success 21 de milioane de lei de la investitori.

Oferta secundară de vânzare de acţiuni Arctic Stream a fost iniţiată de Dragoş Octavian Diaconu, acţionarul majoritar şi administratorul unic al companiei. El deţine un număr de 3,6 milioane de acţiuni, reprezentând 86,1% din capitalul social al companiei.

Plasamentul privat şi listarea au fost realizate cu sprijinul TradeVille.Echipa Arctic Stream va suna pe 29 iulie clopoţelul Bursei de Valori Bucureşti cu ocazia începerii tranzacţionării acţiunilor companiei la bursă.

Arctic Stream a înregistrat în 2020 o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de euro (peste 40 milioane de lei), în creştere cu peste 120% faţă de 2019, şi un profit net de peste 1,2 milioane de euro (peste 6 milioane lei), mai mare cu 200% faţă de 2019.

Arctic Stream este o companie cu capital integral românesc, fondată în 2017, cu un portofoliu de servicii care include evaluarea infrastructurii IT, consultanţa, proiectarea, reproiectarea, integrarea şi dezvoltarea infrastructurii de date şi de securitate IT, managementul de proiect, configurarea, implementarea şi migrarea de soluţii complexe, precum şi mentenanţa şi suportul operaţional post-implementare.

Mediafax

Subiecte în articol: arctic stream bvb aero
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri