Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate UPDATE Informații noi despre vaccinul anti COVID-19 produs de AstraZeneca

UPDATE Informații noi despre vaccinul anti COVID-19 produs de AstraZeneca

de Giulia Anghel    |   

Și Norvegia a ridicat restricțiiile de admistrare a vaccinului anti COVID-19 produs de AstraZeneca, astfel că și persoanele cu vârste de peste 65  de ani pot fi imunizate, scrie AFP. Decizia vine după ce mai multe state europene au recomandat anularea interdicțiilor de vârstă pentru acest tratament. 

Alături de Italia, Franța, Germania, și Norvegia a autorizat accesul tuturor cetățenilor  care au peste 18 ani la vaccin, pe baza studiilor realizate în Marea Britanie și care au dovedit eficiența serului și la vârstnici.

Pe lângă această hotărâre, autoritățile norvegiene au extins intervalul de administrare între cele două doze de vaccin Pfiizer/BioNTech și Moderna, de la 3 la 6 săptămâni. Acest lucru va permite imunizarea mai rapidă a populației.
"Dacă reuşim să ţinem epidemia sub control în perioada martie-aprilie, vom putea să redeschidem economia ţării în luna mai", a declarat premierul Erna Solberg, 

Peste 391.000 de persoane au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19 și circa 210.000 au fost imunizate cu ambele doze. 

Totodată, Brazilia a început producția acestui vaccin la centrul de cercetare Fiocruz din Rio de Janeiro, unde se preconizează că vor fi gata circa 110 milioane de doze până la jumătatea anului. 

ȘTIRE INIȚIALĂ Restricțiile privitoare la vârstă pentru administrarea vaccinului produs de AstraZeneca au fost eliminate, ca urmare a recomandărilor Grupului Științific și Medical al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a Ministerului Sănătății și a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR)

Hotărârea a fost luată în urma unor noi informații științifice, a experienței și deciziilor altor state europene, precum și a recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Prin urmare, vaccinul AstraZeneca poate fi administrat adulților cu vârste de peste 18 ani. Acesta determină sistemul imunitar să producă anticorpi și globule albe specializate care acționează împotriva virusului. Totodată, se administrează două doze, la un interval cuprins între 4 - 12 săptămâni de la prima doză.

Agenția Europeană a Medicamentului (AEM) a acordat autorizația de punere pe piață a  vaccinului dezvoltat de compania suedezo-britanică AstraZeneca împreună cu Universitatea Oxford, la 29 ianuarie 2021.

 

Subiecte în articol: AstraZeneca
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri