Jurnalul.ro Ştiri Externe Uraganul Matthew: Un mort în Florida şi preşedintele Obama avertizează cu privire la pericolul creşterii nivelului apelor

Uraganul Matthew: Un mort în Florida şi preşedintele Obama avertizează cu privire la pericolul creşterii nivelului apelor

Uraganul Matthew a lăsat în urmă cel puţin un mort în Florida, iar preşedintele Barack Obama a remarcat faptul că pericolul nu a trecut încă, fiind posibilă o creştere a nivelului apelor şi inundaţii în zonele de coastă, conform AFP.

Un purtător de cuvânt al serviciilor de pompieri din zonă a explicat pentru AFP că victima este o femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani, din St. Lucie (centrul Floridei) şi că aceasta a suferit un atac cardiac la domiciliu însă echipajele de salvare nu au putut ajunge la timp din cauza furtunii. "Nu am putut interveni şi din nefericire pacienta a decedat", conform purtătorului de cuvânt al pompierilor.

Preşedintele Obama a estimat că locuitorii din sudul Floridei au scăpat de ce era mai rău. Însă "este încă vorba de un uragan foarte periculos. Am constatat producerea unor pagube materiale foarte importante în anumite părţi din sudul Floridei. Cred că acum principalul motiv de îngrijorare nu este doar forţa vântului ci şi creşterea nivelului apei", a susţinut el.

Aproximativ 600.000 de locuinţe din Florida au rămas fără curent electric, vineri, din cauza uraganului Matthew, iar autorităţile au avertizat că penele de curent vor continua să se succeadă.

Uraganul Matthew a slăbit vineri în intensitate, fiind retrogradat la categoria 3 pe scara Saffir-Simpson, dar "rămâne extrem de periculos", potrivit Centrului american de monitorizare a uraganelor (NHC). Numărul persoanelor ucise de uraganul Matthew în Haiti a ajuns vineri la 478. În statele Florida şi Carolina de Sud fusese decretată stare de urgenţă.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri