Jurnalul.ro Ştiri Justitie USR: Am sesizat CCR pe legea prin care PSD și PNL au dat undă verde penalilor în avocatură

USR: Am sesizat CCR pe legea prin care PSD și PNL au dat undă verde penalilor în avocatură

USR a sesizat Curtea Constituțională cu privire la modificările aduse de coaliția PSD-PNL-UDMR legii avocaturii, modificări care permit persoanelor condamnate pentru infracțiuni grave să devină avocați sau, dacă sunt deja și au fost condamnați, să își continue nestingheriți activitatea.

Sesizarea a fost semnată de deputații USR și deputații Forța dreptei.

„Fără penali în avocatură. Asta am propus noi, USR, coaliției PSD-PNL. Să nu se mai permită persoanelor condamnate pentru săvârşirea unor infracţiuni să devină avocaţi sau să îşi continue activitatea în avocatură. S-a văzut, însă, la vot că pentru PSD şi PNL este în regulă ca avocatura să devină un coş de gunoi pentru toate rebuturile care trebuie să-şi găsească un loc să-și desfășoare activitatea profesională în justiţie. Textul votat de majoritate, pe lângă faptul că este redactat foarte prost, cu multe repetiţii, nu face decât să enumere limitativ câteva categorii de infracţiuni, însemnând că toate celelalte infracţiuni sunt permise în avocatură. Deci, o ruşine mai mare ca acest text cu greu poate fi imaginată, drept pentru care am sesizat Curtea Constituțională”, declară Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției.

În sesizarea depusă la CCR, USR arată că proiectul de modificare a Legii pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat conține prevederi neclare, imprecise și lipsite de predictibilitate, încălcând astfel principiul securității juridice și principiul clarității legii.

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților în ședința de plen din 27 septembrie.

„În plen, PSD, PNL și UDMR au decis să-i protejeze pe penalii care vor să devină avocați și au introdus o listă limitativă de infracțiuni (infracțiune contra vieții, infracţiune contra patrimoniului, infracţiune contra înfăptuirii justiţiei, infracţiune de corupţie sau de serviciu, infracţiune de fals, infracţiune care aduce atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, infracţiune contra securităţii naţionale sau o infracţiune de genocid, contra umanităţii și de război) a căror comitere atrage imposibilitatea de a practica profesia de avocat”, potrivit comunicatului USR.

Subiecte în articol: Stelian Ion
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri