Jurnalul.ro Jurnalul 25 de ani „V-am ales pe voi pentru că nu voiam să citesc despre găini care nasc pui vii”

„V-am ales pe voi pentru că nu voiam să citesc despre găini care nasc pui vii”

Fănica Popescu se numără printre cei mai vechi abonaţi la Jurnalul. Ajunsă la o vârstă venerabilă, cititoarea noastră a lucrat în domeniul farmaceutic. Apreciază ziarul pentru corectitudine, dar jocurile politice o bulversează. „Nu mai ştii cine e acuzat pe drept şi cine pe nedrept”, spune dânsa.

„Îmi place Jurnalul pentru că îmi place să mă informez corect. Când eraţi voi la început, vă citeam dimineaţa. Îmi rezervam timp special pentru Jurnalul, apoi urma iureşul zilnic. Soţului îi făceam revista presei. Selecţam ce ştiam că-i convine şi ce ştiam că-l interesează şi îi citeam cu voce tare. Mi-a plăcut mult seriozitatea Jurnalului. V-am ales pentru că nu voiam să citesc despre găini care nasc pui vii. Mereu am făcut o distingere între ce e serios şi ce nu. Şi acum citesc ziarul de la început până la sfârşit. Ştiu că sunteţi corecţi, dar subiecţii nu prea. Sau sunt, dar îi oamenii sunt aşa de ascunşi, încât nu mai ştii care e realitatea şi care nu. Oare chiar nu mai există seriozitate în ţara asta? Câţi sunt sinceri şi câţi nu? Înainte aveam parte de oameni dedicaţi, pentru care ţara era foarte importantă, iar poporul era pe primul plan. Oare nu se mai găsesc persoane de genul acesta? Oameni pe care îi credeam sinceri sunt acuzaţi că au făcut alainţe, că lucrează pe la spate... Asta o fi realitatea sau sunt doar ponegriri? Aş vrea să fie toţi sinceri şi să nu mai fure. Cine ştie, poate unii chiar nu sunt hoţi şi alţii le inventează chestii ca să îi dea jos din funcţii...”, spune Fănica Popescu.

Cititoarea noastră ne trimis și o felicitare-îndemn: „Îi urez Jurnalului să se menţină în top suficienţi ani, ca să ne informeze corect, în conformitate cu realitatea, să ne aducă adevărul în casă şi să sublinieze greşelile conducătorilor, ca să-i biciuim pe cei care nu sunt corecţi!”.

Subiecte în articol: Fănica Popescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri