Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Vacanță în America Centrală? Mai așteptați două luni

Vacanță în America Centrală? Mai așteptați două luni

de Cornel Tăbăcaru     |   

Dragii mei cu jurnalul sub braț. Cei mai mulți cititori ai noștri sunt cei pasionați de călătorii. Așa că vin spre noi tot felul de întrebări. Pentru că eu trăiesc jumătate de an în America Centrală și sudul Statelor Unite, oamenii mă întreabă când este bine să viziteze aceste părți ale lumii. Asta pentru că au fost îngroziți de ultimul uragan care s-a abătut asupra Floridei, în Caraibe și pe coasta Atlanticului din America Centrală. O doamnă de la banca mea din România m-a sunat să mă întrebe. Copiii ei erau pe punctul de a pleca în vacanță în Costa Rica. Răspunsul meu a fost ferm. Nu acum! Dragii mei, așa cum am mai povestit în această pagină din Jurnalul, acum în zona aceasta este anotimpul umed, care ține din luna mai până în luna noiembrie. Apoi anotimpul uscat începe pe la sfârșitul lunii noiembrie și durează până pe la sfârșitul lunii mai. În anotimpul uscat nu vezi un nor pe cer cu lunile. În schimb, în perioada umedă plouă în fiecare zi. Temperatura este constantă, indiferent de anotimp, peste 30 de grade. Așa că pentru cei care vor să vadă Costa Rica îi sfătuiesc să aleagă anotimpul uscat și, dacă se poate, după sărbătorile de Crăciun și Anul Nou. 

Exista și o categorie de turiști care vin în Costa Rica pentru surfing și pentru care nu contează deloc dacă plouă sau nu, pentru că apa are aceeași temperatură pe tot parcursul anului, în jur de 28 de grade. Doar valurile sunt mai mari în anotimpul umed, însă asta îi atrage și mai mult. Pe coasta Pacificului, unde stau eu, nu sunt uragane. Sunt furtuni, uneori chiar destul de mari. Din fericire, doar noaptea. 

Situația în Caraibe este aproximativ aceeași, cu deosebirea că mai apar și uragane. Nu recomand prietenilor români să vină în anotimpul umed nici în Caraibe. Mulți s-au hazardat și au avut vacanțele stricate sau aproape stricate. Chiar zilele astea mi-au scris oameni care m-au întrebat dacă este timp de plajă și care este temperatura. De fapt ei se duc după „fenta” ofertelor cu prețuri la avion și cazare, care sunt substanțial scăzute în vremea asta, chiar la jumătate față de sezonul uscat. Și, atentie dragii mei!, nu vă hazardați să mergeți în vacanță în Florida înainte să vă documentați atent asupra eventualității prezenței unui uragan. Vacanțele în paradisul din Caraibe și America Centrală sunt extraordinare dacă vă interesați și vă documentați atent despre cum va fi vremea în perioada în care vă propuneți să treceți Atlanticul. Deci revin. Perioada ideală pentru o vacanță reușită ar fi după Anul Nou, când mai scad prețurile de Sărbători atât la avion, cât și la cazare, și până la sfârșitul lunii mai. 

Noi ne vedem vinerea viitoare cu sănătate, în siguranță și pace. Doamne Ajută!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: vacanta america centrala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri